Este ceea ce încercăm şi noi să facem, astăzi, când vă spunem că ar fi bine să reduceţi consumul de carne. Renunţaţi măcar o zi pe săptămână la friptură sau la salam! În acest fel limitaţi riscul de cancer, de diabet sau de boli de inimă. Cu alte cuvinte: trăiţi mai mult, iar acesta ar trebui să fie argumentul suprem pentru care să mai lăsaţi carnea deoparte!
Să spui unei naţii care iubeşte carnea de porc că i-ar prinde bine să consume mai puţine proteine animale poate suna neobişnuit, ba chiar dur. Argumentele se regăsesc însă, tocmai în originile noastre. Să ne reamintim de viaţa la ţară!
Cu toţii am remarcat faptul că bunii şi străbunii noştri au trăit mai mult. Dincolo de aspectele legate de calitatea solului şi a aerului, la ţară, s-a mâncat mereu, carne puţină. Potrivit tradiţiei, oamenii satelor apelau la produsele de origine animală doar sâmbăta şi duminica.
În zilele de Post, nici vorbă să se atingă de găinile din ogradă. La oraşe, şi nu doar în România cum bine ştim, consumul de carne a devenit o realitate zilnică. Şi deloc sănătoasă! Carnea are multe lipide, care, în timp, duc la exces de colesterol. Acesta se depune pe vasele de sânge până ce le sclerozează şi apar bolile una după alta.
Carnea de vită şi carnea animalelor tinere conţin şi multe purine, care, prin metabolizare, se transformă în acid uric şi în săruri de uraţi cu efect direct şi nociv asupra rinichilor. Calculii renali şi guta apar şi ca urmare a excesului de carne. Atenţie şi la consumul de icre!
Acestea sunt aproape 100% proteine! Boile se instalează în funcţie de matbolismul fiecăruia dintre noi, e adevărat, dar ţineţi cont de faptul că nu mai suntem construiţi la fel precum străbunii noştri! Metabolismul ne-a fost modificat în ultimii 30-50 de ani şi din cauza substanţelor introduse în alimentaţie.
Orice măsură de protecţie este binevenită aşa că mai puţină carne ne poate ţine departe de cancer, de boli de inimă, de acidente vasculare, de diabet sau de obezitate. Întrebaţi un medic nutriţionist sau chiar medicul de familie şi aflaţi ce alimente trebuie să conţină o dietă sănătoasă! În lumea noastră, informaţiile nutriţionale sunt NU doar o modă, ci o necesitate!