Proprietățile ghimbirului asupra sănătății au fost cunoscute și apreciate încă din antichitate. În ceea ce privește proprietățile lui pentru prevenirea căderii părului și stimularea creșterii podoabei capilare, acesta acționează în moduri variate.
Ghimbirul are proprietăți naturale minunate pentru stimularea fluxului sanguin la nivelul scalpului, promovând circulația și ajutând astfel foliculii de păr și creșterea pletelor. Acizii grași din rădăcina de ghimbir sunt excelenți pentru îngrijirea părului subțire.
Prepararea unei măști de ghimbir
Acest remediu ar trebui folosit zilnic timp de o lună. Acesta va fi mai eficient dacă îl masezi pe scalp timp de cel puțin 15 minute, permițând astfel amestecului să fie bine absorbit în foliculii de păr.
Ingredientele necesare
Ai nevoie de o lingură de ghimbir ras și de o lingură de ulei de jojoba (sau ulei de măsline).
Prepararea măștii și utilizarea ei
Adaugă ingredientele într-un pahar și amestecă bine, astfel încât să obții o pastă uleioasă uniformă. Aceasta va mirosi foarte bine, cu parfumul înțepător al ghimbirului.
Aplică pe părul umed, făcând un masaj energic, pentru a stimula fluxul de sânge. Nu uita de cele 15 minute, pentru ca masca să își facă bine efectul.
Vei simți cum scalpul ți se încălzește, semn că ghimbirul începe să lucreze. Așteaptă 5 minute înainte de a clăti părul. Pentru clătire folosește apă caldă, nu prea fierbinte. Asta va ajuta la optimizarea rezultatelor.
Sursa: clickpentrufemei.ro