Ceremonia din 2021 a premiilor Oscar, cele mai renumite şi prestigioase premii din industria cinematografică din Statele Unite, grav afectată de pandemia de COVID-19, va fi produsă de regizorul Steven Soderbergh, cunoscut pentru pelicula „Contagion”, au anunţat marţi organizatorii evenimentului.
Pandemia de coronavirus care a afectat Hollywoodul şi întregul calendar al industriei cinematografice, a determinat Academia Americană de Film să amâne cea de-a 93-a ediţie a premiilor Oscar, programată acum pentru 25 aprilie 2021, şi să relaxeze criteriile de participare, în momentul în care majoritatea cinematografele rămân închise publicului.
Formatul ceremoniei (100% virtuală sau nu) nu a fost încă stabilit în această etapă, însă Academia a dezvăluit marţi trio-ul „de vis gândit să răspundă direct” la situaţia neobişnuită şi să conceapă un spectacol urmărit în întreaga lume.
„Următoarele premii Oscar sunt ocazia perfectă pentru a inova şi regândi posibilităţile în jurul unei ceremonii de premiere”, au declarat într-un comunicat preşedintele Academiei, David Rubin, şi directoarea sa generală, Dawn Hudson.
Pentru a organiza această ceremonie într-un nou format, Steven Soderbergh, premiat cu Oscar pentru cel mai bun regizor pentru filmul „Traffic” (2000), va face echipă cu fostul producător al premiilor Grammy, Jesse Collins, şi cu producătoarea Stacey Sher („Django Unchained”).
Soderbergh şi Sher au lucrat împreună în trecut, la filmele „Erin Brockovich” şi „Contagion”, acesta din urmă lăudat pentru prezicerea, încă din 2011, a multor aspecte dictate de pandemia actuală: distanţare socială, spitale şi morgi improvizate, şi cursa pentru obţinerea unui vaccin.
Regizorul american a fost ales anul acesta de Asociaţia Producătorilor de la Hollywood pentru a conduce o „unitate de criză” responsabilă cu organizarea reluării activităţilor cinematografice.
Organizatorii premiilor Oscar nu au anunţat încă dacă iau în considerare o ceremonie cu prezenţa fizică a vedetelor, una 100% virtuală (precum cea a Premiilor Emmy 2020) sau o combinaţie între cele două.