Conform sursei citate, Olteanu a recunoscut și faptul că în anul 2008 a avut periodic întâlniri cu Sorin Ovidiu Vîntu, care i-a cerut să-l susțină pe Liviu Mihaiu, iar solicitarea omului de afaceri a coincis cu propriile sale opinii asupra persoanei care ar fi trebuit numită în funcția de guvernator al Deltei Dunării.
La rândul său, Sorin Ovidiu Vîntu a recunoscut săvârșirea faptelor, dar a susținut că Bogdan Olteanu i-a cerut două milioane de euro în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu, un milion fiind în interes personal.
Potrivit referatului DNA, solicitarea privind numirea lui Liviu Mihaiu ar fi fost făcută de Sorin Ovidiu Vîntu în iulie 2008, pe o ambarcațiune a sa din Delta Dunării, unde Bogdan Olteanu a fost transportat cu un elicopter pus la dispoziție de omul de afaceri. În cadrul întâlnirii la care a asistat și un apropiat al lui Vîntu, Olteanu ar fi cerut un milion de euro în schimbul influenței pe care urma să o exercite asupra prim-ministrului.
Procurorii spun că interesul lui Vîntu în legătură cu numirea guvernatorului era în primul rând economic, legat de faptul că o parte din proprietățile sale imobiliare se aflau în Deltă, și, totodată, aici petrecea o mare parte a timpului, exprimându-și intenția de a transforma Delta într-o destinație de turism exclusivist.
Ulterior, cu două zile înainte de numirea oficială, Bogdan Olteanu a anunțat în premieră la o emisiune a unui post de televiziune că Liviu Mihaiu va fi guvernator al Deltei Dunării. Anunțul a fost interpretat de anchetatori ca fiind un mesaj către Vîntu că și-a îndeplinit promisiunea.
Din referat mai reiese că Sorin Ovidiu Vîntu a început demersurile pentru numirea lui Liviu Mihaiu la conducerea Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării în vara anului 2008 din interes economic, având în vedere că o parte din proprietățile sale imobiliare se aflau în acea zonă. În plus, omul de afaceri își exprimase intenția de a transforma Delta Dunării într-o destinație turistică exclusivistă, materializarea planurilor sale depinzând de cel care conducea rezervația și putea autoriza unele categorii de activități economice care puteau fi desfășurate în acel areal.
Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu este acuzat de procurori că, în perioada iulie — noiembrie 2008, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1 milion de euro și sprijin electoral în schimbul numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării, banii fiind remiși la sediul unui partid politic.
Olteanu a fost reținut pentru trafic de influență și va fi prezentat vineri Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
"În perioada iulie — noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la un om de afaceri (Sorin Ovidiu Vîntu — n.r.) suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării (Liviu Mihaiu — n.r.). Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic", susțin procurorii.
Sursa citată subliniază că, ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de Bogdan Olteanu, persoana respectivă a fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării.