Românii care s-au vaccinat și au avut reactii adverse severe pot răsufla ușurați acum. Specialiștii spun că au un număr mult mai ridicat de anticorpi față de cei care nu au avut nicio problemă după imunizare.
”Persoanele care dezvoltă reacții adverse la vaccin au o cantitate mai mare de anticorpi ca și titlu constatat la determinarea pe care au făcut-o. Asta nu înseamnă că cei care nu au avut reacții adverse nu dezvolta titlu de anticorpi eficienți”, a declarat medicul Beatrice Mahler, manager al Institutui ”Marius Nasta” din București.
Potrivit studiului, doar una din zece persoane riscă să se infecteze după imunizare. În acest caz, forma bolii va fi una ușoară.
”Persoanele care nu au dezvoltat anticorpi trebuie evaluate și trebuie reanalizat statutul lor imunologic pentru că sunt cu siguranță cauze care țin de starea de boală, de comorbiditățile pe care le au”, a mai explicat Mahler.
Valori mai mici ale anticorpilor au fost înregistrate și în rândul personelor care au grupa sanguină 01.
O altă concluzie este cea conform căreia persoanele care suferă de cel puțin două afecțiuni cronice au cu 40% mai puțini anticorpi.
Studiul a fost făcută pe 889 de persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 70 ani, care s-au vaccinat cu serul Pfizer.