"În legătură cu discuţiile generate în spaţiul public de incidentul cu implicaţii negative asupra lumii sportului în care a fost implicat antrenorul român Marius Şumudică, în calitate de ministru al Tineretului şi Sportului, dar şi de sportiv, afirm cu tărie necesitatea ca acest mediu să fie unul al egalităţii şi sportivităţii, unde toţi factorii implicaţi să aibă în permanenţă un dialog constructiv, bazat pe valori comune şi pe înţelegere reciprocă. Niciunul dintre noi, cei care facem parte din această lume, nu trebuie să renunţăm la atitudinea fermă împotriva discursului bazat pe ură, rasism sau discriminare de orice fel.
Comportamentul comentatorului turc Erman Toroglu şi insultele rasiste şi discriminatorii aduse la adresa domnului Marius Şumudică sunt inacceptabile şi de netolerat. Este cu atât mai greu de înţeles şi de acceptat situaţia, cu cât sportivii români au adus de-a lungul timpului o valoare imensă sportului turcesc, în special în lumea fotbalului. Fotbalişti români, precum Mircea Lucescu şi George Hagi sunt văzuţi ca idoli atât de către suporteri, cât şi de către mulţi jucători turci.
Privesc cu îngrijorare orice incident de natură să ameninţe principiile despre care am vorbit şi nu pot fi de acord cu manifestările care le nesocotesc, indiferent de sursa care le generează, de cei împotriva cărora sunt îndreptate sau de contextul în care apar.
Consider că un prim pas important în remedierea acestei situaţii nefericite ar trebui să vină din partea comentatorului turc, prin prezentarea unor scuze care să demonstreze că acesta regretă insultele aduse antrenorului român", a afirmat Eduard Novak.
Marius Șumudică a fost victima unei insulte rasiste, în direct la un post TV din Turcia. ”Antrenorul ăsta e plin de figuri, joacă teatru. Nu am mai văzut așa ceva, unde se crede? Se comportă ca un țigan, e un țigan”, au fost cuvintele folosite de Erman Toroglu în direct la o emisiune televizată.
Moderatorul emisiunii a încercat să-l tempereze: ”Nu mai vorbiți așa!”. Dar Erman Toroglu nu a încetat: ”Dar cum să-i spun altfel, să-l numesc cerșetor?”