”Facem următoarele precizări referitor la informațiile inexacte furnizate în presă care menționează o agresiune cu familia domnului Valentin Dragnea, precizăm următoarele:
Locuiesc pe aceiași stradă cu Familia Dragnea în Cotroceni, însă nu ne cunoaștem.
Într-adevăr, în urmă cu aproximativ 10 zile a avut loc un incident verbal minor în trafic pe strada unde locuiesc (mașina pe care o conduceam nu putea avansa din cauza autoturismului care bloca strada în care se aflau – ulterior am aflat – Valentin Dragnea și soția acestuia, conduși de un șofer). Am claxonat pentru a semnaliza prezența noastră și intenția de a avansa moment după care pasagerii au coborât din mașină.
În acel timp a avut loc o altercație verbala cu doamna Dragnea moment în care dl. Dragnea a plecat în grabă și a intrat în curtea imobilului. Soția acestuia ne-a persiflat, folosind o atitudine lipsita de eleganta, iar noi am reproșat asocierea cu PSD și agresivitatea generală față de cetățeni.
Mi-a fost greu sa nu reacționez la un atac verbal, în special după experiența avută în noaptea de 10 August împreună cu cei apropiați în Piața Victoriei. După câteva minute, incidentul s-a aplanat, fiecare ne-am retras la casele noastre. De atunci, nu am fost contactat de nimeni și nu am comunicat acest incident la terți, și nu a mai avut loc nici o discuție cu familia Dragnea.
Până în acest moment nu am fost informați oficial din partea organelor competente privind existența unei plângeri cu privire la această altercație verbală, și sunt foarte surprins de informațiile care se vehiculează în presă mai ales că nu am fost contactați pentru a ne exprima un punct de vedere.
Sunt șocat de detaliile prezentate de anumite trusturi de presă, care menționează „agresiuni” din partea mea si alte fapte care sunt foarte departe de realitate.
Nu înțeleg cum acest incident minor a ajuns sa fie un subiect de presă, nu îmi doresc sa îl alimentez inutil și nici nu înțeleg argumentele unui asemenea demers jurnalistic.
Daca într-adevăr exista o plângere penala cu privire la acest incident minor, vom răspunde oricăror solicitări din partea autorităților și vom furniza orice informație necesară pentru stabilirea adevărului.”, a transmis Ștefan Caramitru.
Parchetul Judecătoriei Sectorului 5 cercetează fapte de ameninţare şi tulburarea ordinii publice, a confirmat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, Andreea Ceauşu. Şi Poliţia capitalei a confirmat că "în urmă cu aproximativ două săptămâni" a fost depusă o plângere cu privire la săvârșirea infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, după ce aceeaşi persoană a făcut şi o sesizare la 112.
Conform informaţiilor iniţiale, incidentul ar fi avut loc în urmă cu 10 zile, în cartierul Cotroceni.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au deschis dosar penal in rem pentru ameninţare şi tulburarea liniştii publice. Persoana prezentată de presă drept agresor al lui Dragnea Jr. este "fiul unui mare actor".
O posibilă desfăşurare a incidentului este descrisă pe pagina feher.live. Valentin Dragnea şi soţia, aflaţi în maşină, s-au intersectat, pe o străduţă îngustă din cartierul Cotroceni, cu un alt autoturism în care se afla fiul unui mare actor român şi soția sa. Acesta l-a recunoscut pe fiul lui Liviu Dragnea, l-a claxonat şi l-a interpelat pe un ton ridicat.