RCS & RDS, cel mai mare furnizor de cablu și internet din România, le-a dat o veste proastă abonaților săi: tarifele la internet și la televiziune vor crește.
Astfel, tarifele la internet și televiziune la RCS & RDS se vor scumpi de la 1 martie 2019.
Compania RCS & RDS a anunțat creșterea prețurilor după ce Guvernul, prin vocea lui Eugen Orlando Teodorovici, a decis la sfârșitul lui 2018 introducerea unei taxe de 3% pe cifra de afaceri companiilor din domeniul telecomunicațiilor.
"Digi | RCS & RDS a investit și continuă să investească în calitatea serviciilor pe care le oferă. În ultimii ani, am întâmpinat nevoile abonaților noștri prin îmbogățirea ofertei de servicii de comunicații electronice fixe și mobile.
Pentru a răspunde nevoii continue de dezvoltare și de creștere a calității serviciilor pe care vi le furnizăm, precum și pentru a reacționa la creșterea continuă a costurilor pe care le suportăm, suntem nevoiți să ajustăm tarifele. Astfel, de la 1 martie 2019, prețurile anumitor servicii furnizate de Digi | RCS & RDS se vor modifică. Chiar și după aceste modificări, prețurile serviciilor Digi vor continuă să fie foarte atractive", informează comunicatul Digi.
Totodată, compania RCS & RDS a specificat că persoanele care nu sunt de acord cu modificările contractuale vor putea renunța la serviciile respective în 30 de zile de la primirea notificării, fără a plăti penalități sau despăgubiri.
RCS & RDS | DIGI | În acest moment, tarifele standard la serviciile DIGI sunt următoarele:
- Digi Net FiberLink 300 - 28 de lei/lună
- Digi Net FiberLink 500 - 34 de lei/lună
- Digi Net FiberLink 1000 - 39 lei/lună
VEZI AICI CÂT VOR COSTA NOILE TARIFE LA RCS & RDS DIGI DIN MARTIE 2019!
SITUAȚIA ABONAȚILOR TV ÎN ROMÂNIA ÎN 2018
RCS&RDS - 3.700.000
TELEKOM ROMANIA - 1.470.000
UPC ROMÂNIA - 931.000
ORANGE TV - 418.000
FOCUS SAT - 353.000
TOTAL: 6.872.000
CIFRA DE AFACERI RCS & RDS 2017
Pentru 2017, adică cele mai recente date, operatorul telecom RCS & RDS a raportat la Ministerul Finanțelor o cifră de afaceri de 4,227 miliarde de lei (925,4 milioane de euro), în creștere cu 28,3% față de 2016, a notat profit.ro.
Compania a trecut pe plus, cu un profit net de 294,5 milioane de lei (64,5 milioane de euro), comparativ cu o pierdere de 59 milioane de lei în 2016.
Datoriile totale ale companiei au atins 5 miliarde de lei la 31 decembrie 2017, în scădere cu 1% față de anul anterior, a mai notat sursa citată.
Principalul acționar indirect al companiei este antreprenorul Zoltan Teszari din Oradea.
.