UPDATE 22:59 - Președintele rus Vladimir Putin a promis miercuri că cei care oprimă Biserica Ortodoxă din Ucraina nu vor scăpa de responsabilitatea pentru acțiunile lor, într-un discurs susținut la Sankt Petersburg în fața veteranilor și a supraviețuitorilor blocadei, potrivit BBC.
UPDATE 20:27 - Experţi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) vor menţine o prezenţă permanentă la fosta centrală nucleară de la Cernobîl în nord-estul Ucrainei, pentru a preveni orice nou atac asupra acestei zone puternic contaminate după accidentul nuclear din 1986, a anunţat miercuri directorul general al AIEA, Rafael Grossi, relatează agenţia DPA.
UPDATE 17:58 - Canada a anunțat că va dona Ucrainei 200 de transportoare blindate pentru trupe (APC). Măsura a fost luată în timpul unei vizite la Kiev a ministrului canadian al apărării, Anita Anand, relatează BBC.
UPDATE 17:30 - Optsprezece persoane, între care ministrul ucrainean de interne, Denis Monastirski, doi colaboratori apropiaţi ai acestuia, dar şi copii şi-au pierdut viaţa după ce un elicoper s-a prăbuşit, miercuri dimineaţa, în apropierea unei grădiniţe şi a altor clădiri rezidenţiale din Brovari, un orăşel din regiunea Kiev, a anunţat şeful poliţiei, citat de presa locală.
🇺🇦 — BREAKING: 16 people including Ukraine\"s interior Minister, his deputy and two children, were killed after the Minister’s helicopter crashed into a kindergarten outside Kyiv in the town of Brovary. pic.twitter.com/f3vJBRllWd
— Belaaz News (@TheBelaaz) January 18, 2023
UPDATE 15:21 - Un soldat a fost împuşcat după ce a dezertat de la o bază militară.
Autorităţile ruse au anunţat miercuri că un soldat care a dezertat de la o bază militară a fost împuşcat, în timp ce mai multe media locale au relatat că acesta îşi părăsise unitatea desfăşurată în cadrul ofensivei din Ucraina, relatează France Presse.
UPDATE 13:32 - Primul mesaj al președintelui Ucrainei după prăbușirea elicopterului de lângă Kiev.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a descris accidentul de elicopter produs lângă Kie drept o „tragedie îngrozitoare” și o „dimineață neagră”.
UPDATE 12:39 - Rusia spune că va lua „măsurile corespunzătoare” la graniță dacă Finlanda intră în NATO.
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a declarat miercuri că Rusia va lua „măsurile corespunzătoare” la granița cu Finlanda dacă aceasta va deveni un stat membru NATO, relatează Reuters.
UPDATE 09:26 - Un elicopter s-a prăbușit peste o grădiniță, în Kiev.
Un elicopter s-a prăbușit în perimetrul unei grădinițe din orașul Brovary, regiunea Kiev, iar la fața locului a izbucnit un incendiu, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliției din regiunea Kiev, potrivit RBC Ucraina.
UPDATE 09.00 - Vladimir Putin ar putea anunța un al doilea val de mobilizare zilele acestea - posibil chiar miercuri. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus marți că Putin va ține miercuri un discurs la Sankt Petersburg, cu ocazia comemorării a 80 de ani de la ieșirea forțelor sovietice din asediul nazist al Leningradului, orașul natal al lui Putin.
Putin este adeptul folosirii unor date simbolice pentru a se adresa poporului rus, iar unii milbloggeri ruși pro-război au afirmat că el va profita de această ocazie pentru a declara fie mobilizarea, fie trecerea la un război oficial cu Ucraina.
UPDATE 08.00 - Rusia se pregătește de atacul suprem în Ucraina. Ipoteza bombă a fost făcută de un cunoscut analist militar. Vladimir Putin ar urma să trimită pe frontul din Ucraina nu mai puțin de 700 de mii de militari. Ofensiva ar urma să fie devastatoare pentru Kiev, iar totul are loc în contextul numirii noului comandant rus de război. Pe de altă parte, liderul de la Kremlin ar fi ordonat armatei să captureze cât mai repede și Donbasul.
UPDATE 07.00 - Liderul Ceceniei amenință cu apocalipsa atomică. Ramzan Kadîrov a spus că țara sa nu va pierde niciodată o bătălie și a dat de înțeles că preferă să moară decât ca Rusia să dispară.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, anunţă că 45 de oameni, între care şase copii, au murit în urma atacului rusesc de la Dnipro, afirmând că „Rusia s-a transformat într-un duşman al întregii omeniri”. „Lumea aude Ucraina la Davos - ştie ce a făcut Rusia la Dnipro, ştie ce fac teroriştii în Herson, Harkov, în Donbasul nostru şi în alte teritorii în care Rusia a adus moartea”, a afirmat el.
„Astăzi, operaţiunea de salvare de la Dnipro a fost finalizată. 79 de oameni au fost răniţi în acest atac rusesc. Lista morţilor include 45 de ucraineni, între care şase copii, inclusiv un băiat care avea doar 11 luni. Copiii şi civilii sunt inamici pentru Rusia. Evident, acest lucru s-a putut întâmpla doar din cauză că Rusia s-a transformat într-un duşman al întregii omeniri”, a afirmat Zelenski în mesajul transmis marţi seară.