Administraţia de ocupaţie din regiunea Harkov a anunţat, luni, că şeful administraţiei oraşului Veliki Burluk, Evgheni Iunakov, a murit în explozia unei bombe instalate sub maşina sa.
Potrivit sursei citate, acest "act terorist" a fost comis de un grup de sabotori ucraineni infiltrat în spatele liniilor ruseşti. Data atacului nu a fost însă precizată, relatează AFP, care citează agenția de știri rusă TASS, potrivit Agerpres.
Acestea nu sunt primele acuzații aduse ucrainenilor de către ocupanții ruși. Tot luni, administrația teritorială din regiunea ucraineană Herson, cucerită și ea de către Moscova, susține că a dejucat o tentativă de atentat asupra liderului lor din teritoriul pe care Kievul încearcă să îl recucerească.
Se pare, astfel, că locuitorii au raportat un dispozitiv exploziv improvizat amplasat pe un drum pe care urma să circule vehiculul cu care urma să se deplaseze oficialul rus Vladimir Saldo, relatează G4Media.ro, care citează Le Figaro.
„Teroriștii ucraineni încearcă să împiedice revenirea păcii în regiunea Herson”, a declarat, pe Telegram, Vladimir Rogov, un reprezentant al forțelor de ocupației rusești.
Pe 6 iulie, media de stat ruseşti au evocat pentru prima dată crearea unei administraţii de ocupaţie în regiunea Harkov, situată în estul Ucrainei. Responsabilul acestei noi administraţii de ocupaţie, Vitali Gancev, a dat atunci asigurări că circa 20% din această regiune este sub controlul forţelor ruse, în special oraşele Izium, Volceansk şi Kupiansk.
Referitor la Herson, reamintim că de la cucerirea unei mari părți din această regiune, dar și din Zaporojie, Kremlinul a urmărit o politică de rusificare în vederea unei posibile anexări. Pintre măsurile luate se numără și faptul că Moscova a introdus rubla ca monedă oficială și îi încurajează pe locuitori să primească pașapoarte rusești.