UPDATE 20: 25 Parlamentul Rusiei a extins marţi cu cel puţin cinci ani vârsta maximă la care bărbaţii pot fi mobilizaţi pentru a sluji în armată, iar în cazul ofiţerilor de rang înalt, până la vârsta de 70 de ani, relatează Reuters.
În septembrie anul trecut, Rusia a anunţat prima mobilizare de după Al Doilea Război Mondial, chemând peste 300.000 de foşti soldaţi, printr-o măsură de urgenţă adesea haotică pentru a-şi sprijini războiul din Ucraina, o campanie care a fost mult mai lungă şi mai de uzură decât se aşteptase Moscova şi care nu dă niciun semn că se termină.
UPDATE 17: 00 -Statele baltice urmează să se decupleze de reţeaua electrică rusă la începutul anului 2025, în ciuda solicitărilor din partea Lituaniei pentru o ieşire mai devreme, a declarat premierul eston pentru Reuters, informează News.ro.
La trei decenii după despărţirea de fosta Uniune Sovietică şi la 19 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, statele baltice Estonia, Letonia şi Lituania depind încă de Rusia pentru a-şi asigura un sistem de putere stabil.
UPDATE 15:20 - Șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, a declarat marți că fiecare rachetă lansată de Rusia asupra portului ucrainean Odesa echivalează, de asemenea, cu lansarea unei rachete asupra oamenilor care mor de foame în lume.
UPDATE 14:26 - Kremlinul avertizează Kievul: Transporturile de cereale din Marea Neagră sunt riscante fără garanții de securitate
Kremlinul a avertizat marți că încercările de a expedia cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră fără garanții de securitate din partea Rusiei ar implica riscuri, deoarece Kievul a folosit aceste ape pentru activități militare, informează Reuters.
Moscova a anunțat luni că renunță la acordul privind cerealele, care a permis în ultimul an exportul în siguranță de cereale ucrainene din porturile sale din Marea Neagră pentru a contribui la soluționarea unei urgențe alimentare globale.
UPDATE 13:42 - Mesaj halucinant al jurnalistei pro-Kremlin, la un post TV: "Suntem o mare putere!”
Prezentatoarea TV rusă Olga Skabeeva, supranumită și „Păpușa de fier a lui Putin”, i-a cerut, luni seara, „un răspuns” liderului de la Kremlin față de exploziile de pe Podul Kerci, care leagă peninsula anexată Crimeea de regiunea rusă Krasnodar. Potrivit unor surse din cadruș Serviciului de Securitate Ucrainean (SBU), incidentul a provocat moartea a doi civili şi închiderea traficului rutier şi feroviar. „Până la urmă suntem o mare putere!”, i-a transmis aceasta președintelui rus. .
UPDATE 12:00 - Atacul rusesc din timpul nopții a provocat pagube la infrastructura din portul Odesa de la Marea Neagră, au declarat marți oficiali ucraineni. Forțele aeriene ucrainene au declarat că toate cele șase rachete Kalibr care au fost lansate în cursul nopții și 31 din cele 36 de drone au fost doborâte. Rachetele și majoritatea dronelor au fost doborâte deasupra regiunilor Odesa și Nikoalev din sud, în timp ce restul au fost distruse deasupra regiunilor estice Donețk, Harkov și Dnipropetrovsk.
UPDATE 11:00 - Apărarea antiaeriană rusă a doborât 28 de drone ucrainene deasupra Crimeei în noaptea de luni spre marţi, a anunţat Ministerul rus al Apărării, relatează Agerpres. "Şaptesprezece drone ucrainene au fost distruse de apărarea antiaeriană", a anunţat ministerul pe Telegram, adăugând că "unsprezece alte drone au fost neutralizate" şi "nemaiavând ţintă, s-au prăbuşit". "Nu au existat victime şi nici pagube", potrivit aceleiaşi surse.
UPDATE 7:30 - Traficul rutier s-a redeschis parțial pe podul din Crimeea lovit de ucraineni
Circulația rutieră a fost deschisă parțial pe o bandă a podului Kerci din Crimeea luni seara târziu, a anunțat vicepremierul rus Marat Kușnullin pe canalul său de Telegram, la aproape 24 de ore după ce acesta a fost avariat de două explozii.
„Transportul auto pe Podul Crimeii a fost restabilit folosind direcţia opusă de pe banda exterioară din dreapta", a scris luni Kușnullin, potrivit Reuters.
Ucraina a recunoscut luni că este responsabilă pentru atacul asupra podului Kerci, care leagă Crimeea de Rusia, şi care a provocat moartea a doi civili şi închiderea traficului rutier şi feroviar, potrivit unor surse din SBU. Kievul ar fi folosit drone marine pentru a lovi infrastructura strategică, construită pe teritoriul ucrainean ocupat de Moscova în 2014.
UPDATE 5:15 - Apărarea antiaeriană activată în regiunea Odesa după expirarea acordului privind exportul de cereale
Apărarea antiaeriană ucraineană a fost activată marţi dimineaţa în regiunea Odesa (sud), o zonă cheie pentru acordul privind exportul de cereale care a expirat luni seara, au declarat autorităţile locale, relatează AFP.
"Odesa. Operaţiunile de luptă ale apărării aeriene continuă", a declarat Sergiy Bratciuk, un oficial al administraţiei regiunii Odesa, pe Telegram.
UPDATE 4:05 - Putin, amenințat de tătarii din Crimeea: Avertismentul sumbru lansat de partizani
Vladimir Putin nu este iubit de tătarii din Crimeea, pe care a anexat-o ilegal din 2014 la federația Rusă. Liderul partizanilor tătari din Crimeea a anunțat sprijinul total pentru eliberarea Ucrainei de trupele ruse ocupante.
UPDATE 3:10 - Zelenski, despre operarea coridorului alimentar din Marea Neagră
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că le-a trimis scrisori oficiale preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi secretarului general al ONU, Antonio Guterres, ”cu propunerea de a continua Iniţiativa Cerealelor de la Marea Neagră sau a unui echivalent al acesteia într-un format trilateral”. ”Ucraina, ONU şi Turcia pot asigura în comun operarea coridorului alimentar şi inspecţia navelor”, a precizat Zelenski.