Redăm comunicatul LPF:
"Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe subiecte, printre cele mai importante numărându-se desfiinţarea Cupei Ligii, solicitarea FRF privind mecanismul de solidaritate, prin care se doreşte alocarea a 5% din drepturile TV pentru cluburile din alte ligi şi prezentarea situaţiei financiare a FRF din care lipsesc anumite documente contabile obligatorii, conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, pe ordinea de zi s-a discutat şi propunerea FRF de a reduce numărul membrilor din Liga 1 în Comitextul executiv al FRF.
Primul punct pe ordinea de zi a fost desfiinţarea competiţiei Cupa Ligii, din cauza piedicilor puse de FRF. Domnul Burleanu a afirmat în media, cu privire la această competiţie, că LPF ”ar trebui să renunţe la Cupa Ligii pentru că nu are o consecinţă pe care să ţi-o doreşti nici sportivă, nici financiară”
Pentru a avea o miză sportivă, câştigătorul acestei competiţii ar fi urmat să joace un meci cu echipa câştigătoare a Cupei României, câştigătorul urmând să ajungă în UEFA Europa League. FRF nu a acordat sprijin în acest sens, considerând că această competiţie reprezintă o ameninţare la adresa Cupei României, mai ales prin premiile mult mai atractive. Această atitudine, din păcate, a lipsit fanii de o competiţie spectaculoasă, dar şi de un meci cu o mare miză sportivă, care ar fi atras mulţi iubitori de fotbal.
Cluburile din Liga 1 au respins azi, printr-o poziţie unanimă şi unitară, solicitarea FRF de a accepta un mecanism de solidaritate, respingând orice formă de negociere a acestui punct, neexistând un plus de încasări din drepturile TV. Mai mult, reprezentanţii LPF şi ai cluburilor afiliate apreciază că solidaritatea trebuie să funcţioneze în ambele sensuri, astfel încât şi o parte din încasările obţinute de echipa naţională ca rezultat al vânzării biletelor şi a activităţilor de marketing şi merchandising să meargă către cluburile de fotbal din Liga 1.
Reprezentanţii LPF şi ai cluburilor afiliate au luat cunoştinţă de exemplele vehiculate în comunicarea FRF despre cluburile din Germania sau Spania. Însă, în aceste comunicări se omite faptul că în aceste ţări cluburile din liga 2 sunt afiliate ligii profesioniste.
De asemenea, pentru ca acest principiu să funcţioneze, el trebuie să fie agreat atât de Federaţie, cât şi de Ligă şi nu poate fi impus, în mod unilateral, de către FRF.
Cu privire la acest punct propus de FRF, LPF a cerut şi opinia unei case de avocatură care a prezentat aspectele civile (recuperare prejudiciu) şi penale (abuz în serviciu şi delapidare) care intervin în solicitarea Federaţiei, dacă aceasta va fi aprobată. Această opinie legală va fi înaintată către FRF şi membrii afiliaţi pentru ca, în data de 27 mai, cu ocazia Adunării Generale, aceştia să îşi poată exprima votul în deplină cunoştinţă de cauză.
Reprezentanţii LPF au amintit, cu această ocazie, despre scrisoarea primită recent de la European Professional Football League în care organizaţia îşi exprimă indignarea şi dezaprobarea faţă de propunerile FRF.
LPF reaminteşte că, în trecut, a dorit să susţină financiar competiţia Elite a FRF, dar Adunarea Generală a respins propunerea după ce au văzut că FRF a refuzat să ajute cluburile din Liga 1 care au echipe în competiţiile de juniori Elite. Nici de această dată, solidaritatea nu a putut funcţiona în ambele sensuri.
Un alt punct dezbatut azi la Adunarea Generală Extraordinară a LPF face referire la situaţiile financiare prezentate de FRF, respectiv faptul că materialele referitoare la acestea sunt incomplete (lipsesc raportul administratorului şi notele la bilanţ care sunt obligatorii conform legii). Prin urmare, LPF recomandă cluburilor afiliate, ca în lipsa documentaţiei complete, să voteze împotrivă sau să se abţină.
De asemenea, membrii LPF îşi exprimă dezacordul pentru faptul că FRF nu a accesat timp de trei ani consecutiv, pe perioada mandatului domnului Burleanu, fondurile oferite de Ministerul Tineretului şi Sportului pentru dezvoltarea fotbalului, din cauza controalelor implicite pe care le-ar fi avut de la Curtea de Conturi.
Un alt punct în care membrii cluburilor afiliate şi-au exprimat unanimitatea este legat de propunerile FRF de modificare a statutului.
Astfel, reducerea numărului de membri de la trei la doi pentru Liga 1 contravine principiului enunţat de domnul Răzvan Burleanu, chiar în programul de candidat, unde spune ca pentru Liga 2, când se va face LPF 2, preşedintele va deveni automat membru în Comitetul Executiv al FRF, dar vor rămâne şi cei doi reprezentanţi de la cluburile din Liga 2. Prin urmare, nu înţelegem motivele pentru care aceste principii nu se vor aplica şi la Liga 1.
Preşedintele LPF este un om important în structurile fotbalului românesc şi este normal ca acesta să fie vicepreşedinte FRF, având în vedere şi acoperirea naţională a competiţiei, cât şi interesul, în creştere, de care se bucură fotbalul profesionist, dar şi faptul că Liga 1 este motorul echipei naţionale de seniori.
Ultimul punct este legat de centrele de excelenţă ale Federaţiei. Centrele de Excelenţă ale FRF nu au Certificat de Identitate Sportivă, aşa încât nu pot fi afiliate Federaţiei. În plus, aceste centre fac concurenţă neloială academiilor de fotbal ale cluburilor, afectând competiţia sportivă, atâta timp cât organizatorul are echipe în campionatele pe care le organizează.
LPF şi cluburile afliate îşi exprimă prin toate aceste puncte de vedere dezaprobarea faţă de încercarea FRF de a subordona administrativ, sportiv şi financiar fotbalul profesionist din România."
Joi a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a LPF, la care au fost invitați reprezentanții celor 14 cluburi afiliate. Totuși, au fost prezenți reprezenanții de la 13 cluburi, lipsind doar delegatul ACS Poli Timișoara. "Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe subiecte, printre cele mai importante numărându-se desfiinţarea Cupei Ligii, solicitarea FRF privind mecanismul de solidaritate, prin care se doreşte alocarea a 5% din drepturile TV pentru cluburile din alte ligi şi prezentarea situaţiei financiare a FRF din care lipsesc anumite documente contabile obligatorii, conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, pe ordinea de zi s-a discutat şi propunerea FRF de a reduce numărul membrilor din Liga 1 în Comitextul executiv al FRF. Primul punct pe ordinea de zi a fost desfiinţarea competiţiei Cupa Ligii, din cauza piedicilor puse de FRF. Domnul Burleanu a afirmat în media, cu privire la această competiţie, că LPF ”ar trebui să renunţe la Cupa Ligii pentru că nu are o consecinţă pe care să ţi-o doreşti nici sportivă, nici financiară”. Pentru a avea o miză sportivă, câştigătorul acestei competiţii ar fi urmat să joace un meci cu echipa câştigătoare a Cupei României, câştigătorul urmând să ajungă în UEFA Europa League. FRF nu a acordat sprijin în acest sens, considerând că această competiţie reprezintă o ameninţare la adresa Cupei României, mai ales prin premiile mult mai atractive. Această atitudine, din păcate, a lipsit fanii de o competiţie spectaculoasă, dar şi de un meci cu o mare miză sportivă, care ar fi atras mulţi iubitori de fotbal. Cluburile din Liga 1 au respins azi, printr-o poziţie unanimă şi unitară, solicitarea FRF de a accepta un mecanism de solidaritate, respingând orice formă de negociere a acestui punct, neexistând un plus de încasări din drepturile TV. Mai mult, reprezentanţii LPF şi ai cluburilor afiliate apreciază că solidaritatea trebuie să funcţioneze în ambele sensuri, astfel încât şi o parte din încasările obţinute de echipa naţională ca rezultat al vânzării biletelor şi a activităţilor de marketing şi merchandising să meargă către cluburile de fotbal din Liga 1. Reprezentanţii LPF şi ai cluburilor afiliate au luat cunoştinţă de exemplele vehiculate în comunicarea FRF despre cluburile din Germania sau Spania. Însă, în aceste comunicări se omite faptul că în aceste ţări cluburile din liga 2 sunt afiliate ligii profesioniste. De asemenea, pentru ca acest principiu să funcţioneze, el trebuie să fie agreat atât de Federaţie, cât şi de Ligă şi nu poate fi impus, în mod unilateral, de către FRF. Cu privire la acest punct propus de FRF, LPF a cerut şi opinia unei case de avocatură care a prezentat aspectele civile (recuperare prejudiciu) şi penale (abuz în serviciu şi delapidare) care intervin în solicitarea Federaţiei, dacă aceasta va fi aprobată. Această opinie legală va fi înaintată către FRF şi membrii afiliaţi pentru ca, în data de 27 mai, cu ocazia Adunării Generale, aceştia să îşi poată exprima votul în deplină cunoştinţă de cauză. Reprezentanţii LPF au amintit, cu această ocazie, despre scrisoarea primită recent de la European Professional Football League în care organizaţia îşi exprimă indignarea şi dezaprobarea faţă de propunerile FRF. LPF reaminteşte că, în trecut, a dorit să susţină financiar competiţia Elite a FRF, dar Adunarea Generală a respins propunerea după ce au văzut că FRF a refuzat să ajute cluburile din Liga 1 care au echipe în competiţiile de juniori Elite. Nici de această dată, solidaritatea nu a putut funcţiona în ambele sensuri. Un alt punct dezbatut azi la Adunarea Generală Extraordinară a LPF face referire la situaţiile financiare prezentate de FRF, respectiv faptul că materialele referitoare la acestea sunt incomplete (lipsesc raportul administratorului şi notele la bilanţ care sunt obligatorii conform legii). Prin urmare, LPF recomandă cluburilor afiliate, ca în lipsa documentaţiei complete, să voteze împotrivă sau să se abţină. De asemenea, membrii LPF îşi exprimă dezacordul pentru faptul că FRF nu a accesat timp de trei ani consecutiv, pe perioada mandatului domnului Burleanu, fondurile oferite de Ministerul Tineretului şi Sportului pentru dezvoltarea fotbalului, din cauza controalelor implicite pe care le-ar fi avut de la Curtea de Conturi. Un alt punct în care membrii cluburilor afiliate şi-au exprimat unanimitatea este legat de propunerile FRF de modificare a statutului. Astfel, reducerea numărului de membri de la trei la doi pentru Liga 1 contravine principiului enunţat de domnul Răzvan Burleanu, chiar în programul de candidat, unde spune ca pentru Liga 2, când se va face LPF 2, preşedintele va deveni automat membru în Comitetul Executiv al FRF, dar vor rămâne şi cei doi reprezentanţi de la cluburile din Liga 2. Prin urmare, nu înţelegem motivele pentru care aceste principii nu se vor aplica şi la Liga 1. Preşedintele LPF este un om important în structurile fotbalului românesc şi este normal ca acesta să fie vicepreşedinte FRF, având în vedere şi acoperirea naţională a competiţiei, cât şi interesul, în creştere, de care se bucură fotbalul profesionist, dar şi faptul că Liga 1 este motorul echipei naţionale de seniori. Ultimul punct este legat de centrele de excelenţă ale Federaţiei. Centrele de Excelenţă ale FRF nu au Certificat de Identitate Sportivă, aşa încât nu pot fi afiliate Federaţiei. În plus, aceste centre fac concurenţă neloială academiilor de fotbal ale cluburilor, afectând competiţia sportivă, atâta timp cât organizatorul are echipe în campionatele pe care le organizează. LPF şi cluburile afliate îşi exprimă prin toate aceste puncte de vedere dezaprobarea faţă de încercarea FRF de a subordona administrativ, sportiv şi financiar fotbalul profesionist din România."
Citeste mai mult: adev.ro/oqigzd