Ziarul israelian „The Jerusalem Post” scrie că Benjamin Netanyahu nu se opune în privat pentru crearea unui stat palestinian, așa cum solicită aliații occidentali importanți ai Israelului, Statele Unite și Marea Britanie, dar își dorește inițial o perioadă de tranziție.
Etapele imaginate către recunoașterea statului palestinian
Această perioadă de tranziție prevede inițial instaurarea unei administrații militare israeliene în Fâșia Gaza care să fie responsabilă de menținerea păcii în enclava palestiniană de pe țărmul Mării Mediterane și monitorizarea ajutorului internațional.
A doua etapă a acestui plan secret ar consta în extinderea legăturilor între Israel și statele arabe din regiune în vederea asigurării unui climat de pace pe termen lung. Mai exact, Netanyahu își dorește formarea unei coaliții arabe internaționale care să reunească Arabia Saudită, Egipt, Maroc, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și alte țări. Această coaliție este imaginată atât în scopul recunoașterii Statului Israel, mai ales de către Arabia Saudită, așa cum era pe cale să se întâmple înainte de atacul lansat de organizația islamistă Hamas pe 7 octombrie, cât și în scopul configurării unui cadru pentru întemeierea „Noii Autorități Palestiniene”.
„Noua Autoritate Palestiniană” nu ar trebui să fie formată din actualii membri ai Hamas și nici din asociații liderului Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas. În paralel, Israelul ar urma să-și mențină posibilitatea de a desfășura operațiuni de securitate în Gaza pentru prevenirea oricărui potențial risc de terorism.
Faza următoare, condiționată de stabilizarea Gazei și succesul „Noii Autorități Palestiniene”, presupune reforme ample în Iudeea și Samaria privind organizarea locală, securitatea și educația.
Dacă și această etapă va decurge fără probleme într-un interval de timp predefinit de doi până la patru ani, atunci Israelul va recunoaște un stat palestinian delimitat în teritoriile Autorității Palestiniene și va lua în considerare transferul de terenuri suplimentare care nu necesită ridicarea unor noi așezări.
Planul, pus pe seama unor „oameni de afaceri”
Atribuit unui „grup de oameni de afaceri”, acest plan secret a fost prezentat deja unor oficiali de la Washington. Ziarul israelian apreciază că această inițiativă se aliniază cu efortul global de reglementare condus de americani în Orientul Mijlociu, care cuprinde Gaza, Autoritatea Palestiniană și Arabia Saudită.
În ceea ce privește „oamenii de afaceri”, The Jerusalem Post menționează că din acest grup fac parte apropiați ai lui Netanyahu. Deși păstrează distanța, delegând discuțiile consilierului său de încredere Ron Dermer, premierul israelian lucrează activ din umbră, relatează ziarul israelian.
Acest plan face parte din strategia mai largă a Israelului pentru „ziua de după” în Gaza, alături de alte câteva inițiative. Coordonatorul tuturor acestor inițiative este generalul Ghassan Alian, responsabilul-șef de activitățile din teritorii.
Miză istorică
Această abordare caracterizează metoda de lucru a lui Netanyahu, cunoscut pentru faptul că desfășoară misiuni paralele prin delegați în timp ce dă impresia că nu este angajat în niciun fel când e vorba de o chestiune foarte sensibilă. Planul atribuit „oamenilor de afaceri” este marea încercare a lui Netanyahu, dar de la o „distanță sigură”, tipică lui, insistă The Jerusalem Post.
Cu toate acestea, rămâne o întrebare: poate Netanyahu să pivoteze către o acțiune istorică ce va încheia războiul din Gaza și să deschidă calea pentru un viitor stat palestinian concomitent cu un acord istoric cu Arabia Saudită? Șansele par mici având în vedere istoria lui Netanyahu de a abandona inițiative similare îndrăznețe chiar în pragul de a fi transpuse în realitate.
În același timp, Benjamin Netanyahu, în vârstă de 74 de ani, este probabil conștient de faptul că nu mai are mult timp la dispoziție. Moștenirea sa de lider de stat este umbrită de atacul Hamas din 7 octombrie, cel mai grav asupra Israelului de la înființarea sa, în 1948. O mișcare către un acord cu Arabia Saudită și concilierea cu palestinienii ar putea modifica percepțiile. Decizia îi revine, conchide The Jerusalem Post.