„Pentru familia din SUV roșu, pe care am întâlnit-o astăzi la Tim Horton. Da, sunt un tip mare, de 130 de kilograme, cu motocicletă și plin de tatuaje, sunt sudor, sunt gălăgios, beau bere, înjur și arăt de parcă ți-aș mânca sufletul, dacă te-ai uita urât la mine.
Ce nu știi este că am o căsnicie fericită de 11 ani, copiii mei mă strigă ‘tati’, sunt absolvent de facultate, mama este mândră de mine și le spune tuturor cât de norocoasă este să aibă un fiu atât de bun, nepoții și nepoatele mele sunt mereu fericiți să își vadă unchiul, iar când fiica mea și-a rupt mâna, am plans mai mult decât ea. Citesc cărți, ajut oameni, mă dau la o parte din drum și le mulțumesc veteranilor de război și chiar am plans la Armageddon.
Așa că data viitoare când zâmbesc și îi spun ‘bună’ fetiței tale, iar tu o înșfaci și îi spui ‘nu, dragă, noi nu vorbim cu motocicliștii murdari’, amintește-ți că, desi mi-ai rănit sentimentele, acest ‘motociclist murdar’ ar fi prima persoană care s-ar repezi să salveze peștișorul auriu al fetiței tale, dacă locuința ta ar fi în flăcări, ca ea să nu fie tristă”, a fost mesajul postat de Luc Perreault, potrivit unica.ro.