Părintele Iustin Pârvu de la mănăstirea Paltin Petru Vodă, trecut la cele veşnice în vara anului 2013, este considerat sfânt şi făcător de minuni de credincioşi şi obştea călugărească.
Părintele Iustin Pârvu a avertizat că Dumnezeu arată semne clare prin care ne anunţă să ne pregătească pentru vremurile grele, de război care vin.
Religia musulmană şi puterea rasei galbene se vor alia şi vor pune în aplicare planului satanic, spune călugărul vizionar. Sfârşitul creştinilor nu va veni de la musulmani, ci de la asiatici, avertizează Iustin Pârvu.
"Se urmăreşte de fapt un război împotriva statelor ortodoxe, de aceea marile puteri susţin Turcia şi statele musulmane. Religia musulmană este mult mai pe placul omului modern de azi, pentru că încurajează patimile şi viciile. Pe de altă parte este puterea rasei galbene. Pericol este şi dintr-o parte şi din alta, iar la nivel înalt ele sunt mână în mână, spre instaurarea guvernului mondial şi punerea în aplicare a planului satanic. Însă mucenicia creştinilor va veni de la rasa galbenă", a spus părintele ortodox.
Cu câteva zile înainte de moarte, întrebat de monahi ce cuvânt lasă poporului român, părintele Iustin Pârvu a răspuns: "Poporul român ... pentru poporul român este un cuvânt greu de spus. Poporul român este un popor biruit, pizmuit și forțat, împins, fără stăpân. Poporul e fără stăpân, asta e drama cea mare. Toată lumea aceasta e fericită, e bucuroasă, are de toate, dar nu are cine să-i încălzească inimile, să-l poată menține într-o unitate, așa. Nu vorbim de ascetismul călugăresc de altădată".
Tot el a a lansat o profeție tulburătoare, cu cinci zile înainte de moarte, spunând: 'E vorba că mai sunt 12 luni de libertate și vine urgia'.
Asupra României se abate exact același pericol ca în secolul precedent,a mai spus călugărul. Vecinii noştri vor să ne sfâşie în bucăţi: Ungaria să ia Ardealul, Rusia Moldova, iar Bulgaria Cadrilaterul. "Dumnezeu va îngădui această urgie dacă noi nu ne vom pocăi, dacă nu ne vom îndrepta copiii spre Biserică.
"Eu nu spun că acum sau mai târziu începe sau nu războiul, pentru că, de altfel, creştinul trebuie să fie mereu pregătit pentru sfârşitul său. Dar atunci când Dumnezeu arată semne clare prin care ne anunţă cumva să ne pregătească, iar noi nu le luăm în seamă, înseamnă că am ajuns la o nebunie a patimilor în care nu mai distingem ce e bine de ce e rău. Orbirea patimilor în care e cuprinsă această generaţie este aşa de mare încât nici dacă văd bombardamente sub nasul lor, nici atunci nu pot lua aminte la ei înşişi, ca să se pocăiască. Pentru că Domnul a închis ochii lor ca să nu vadă şi urechile lor ca să nu audă. Aceasta datorită obişnuinţei lor în patimi. Îmi aduc aminte şi pe vremea mea, în timpul celui de al doilea război mondial, noi eram în linia întâi şi luptam faţă-n faţă cu inamicul înfruntând moartea, iar în spatele nostru la un kilometru se petrecea şi se chefuia într-o nebunie; ţăranul murea cu sticla de țuică sub pat. Era parcă o nebunie, ofiţeri împreună cu fermieri, armata, ostaşii, toţi o ţineau într-o chefuială şi puţini se gândeau la sufletele lor, cum să se pocăiască măcar în al 11-lea ceas...De aceea, Dumnezeu ne dă semne ca să venim în noi înşine şi să ne pocăim. Să mergem la duhovnici să ne spovedim, să fim împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos care să ne dea puterea de a căuta viaţa cea veşnică. Aşa ca atunci, aşa e şi acum: în faţă mirosea a puşcă, în spate a crâşmă. Am ajuns la o aşa stare de lucru încât toate aceste nebunii nu le mai poţi opri. Mânia lui Dumnezeu va veni asupra noastră spre a ne aduce la pocăinţă".