"Constituţia şi alte legi protejează libertatea religioasă, iar guvernul, în general, respectă libertatea religioasă. Totuşi, autorităţile locale nu reuşesc în continuare să răspundă la plângerile din partea grupurilor minoritare religioase privind discriminarea. O problemă semnificativă rămâne lipsa de progrese în ceea ce priveşte restituirea bisericilor greco-catolice date în 1948 de către regimul comunist Bisericii Ortodoxe", se arată în raportul Departamentului de Stat publicat luni.
"Au existat cazuri de discriminare socială pe baza afilierii religioase, a credinţelor sau practicilor religioase. Unii preoţi ortodocşi continuă să manifeste ostilitate faţă de grupurile religioase neortodoxe, inclusiv prin refuzarea accesului în cimitire", se mai arată în raport, potrivit mediafax.ro.
Potrivit documentului, Biserica Greco-Catolică a contestat rezultatele de la recesământul din 2011, susţinând, într-o scrisoare trimisă premierului, că "mulţi repondenţi au fost intimidaţi şi nu şi-au declarat adevărata confesiune, iar unii recenzori au refuzat să înregistreze confesiunea greco-catolică".