Borboly Csaba că, din cele relatate de localnici, bărbatul a dispărut de două săptămâni, iar atunci când a fost căutat, au fost găsite părţi din corpul său.
"Acum două zile se pare că a fost găsit un tânăr care a fost sfâşiat de urs pentru că mai multe părţi din corp în diverse părţi au fost găsite. Se pare că este vorba de un atac de urs şi problema mea principală este că autorităţile care investighează cazul n-au discutat cu nimeni, nici cu asociaţia de vânătoare din zonă. Acel urs de mai multe zile este liber, care a omorât acel tânăr de 37 de ani, sat Dobeni, comuna Mugeni, relatează Ziare.com.
PANICĂ în zonele montane din Dâmbovița: Intervenție de urgență după ce un bărbat a fost atacat de urs - Mesaj RO-ALERT în Moroieni
Tânărul mergea acolo de, acum, nu ştiu, două săptămâni, cum au zis localnicii, să construiască sau să reabiliteze casa de vacanţă (...)pe care o are acolo şi după două săptămâni n-au primit niciun semnal, au mers în căutarea lui şi l-au găsit aşa, sfâşiat. Eu încerc astăzi să iau legătura şi cu domnul ministru al Mediului, acest urs, dacă se adevereşte că este vorba de o sfâşiere, un omor de un urs, trebuie foarte repede identificat şi extras. Pentru că acel urs care deja a omorât un om, a atacat un om şi a şi mâncat din corp, cum au zis localnicii, deci se vede că o parte din corp a mâncat, deci trebuie cât mai repede să fie extras", a declarat oficialul județean.
Acesta a criticat Guvernul că nu i-a măsuri suficiente, în timp ce oamenii sunt ucişi de urşi şi i-a propus ministrului Mediului să reloce exemplare de urs şi în alte regiuni din ţară, dar şi în ţările europene unde există zone muntoase.
Informaţiile au fost făcute publice şi pe pagina de Facebook a preşedintelui CJ Harghita, într-o înregistrare video acesta susţinând că, din ce a înţeles de la localnici, "poliţia încearcă să ţină sub tăcere toată această acţiune".
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Maria Plumbu, a precizat că au fost găsite rămăşiţe ce par a fi umane, care au fost trimise pentru expertizare, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
"La data de 19 iulie 2023 poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că în localitatea Mugeni, satul Dobeni, au fost găsite rămăşiţe ce par a fi de om. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au procedat la ridicarea acestor rămăşiţe, pe care le-au înaintat specialiştilor din cadrul Serviciului de Medicină Legală pentru expertiză. Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonare a procurorilor, într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă", a declarat Maria Plumbu.