„Astăzi am discutat cu reprezentanții Asociației Comunelor din România despre noua lege a salarizării, aleșii locali menționând situații concrete de inechitate în salarizare, care creează, pe bună dreptate, nemulțumire în rândul angajaților.
Pentru aceeași funcție, aceeași pregătire, sunt acum salarii de bază diferite. Concret, un consilier superior gradația 5 în administrația locală (într-o primărie de sector) are un salariu de bază, în timp ce aceeași funcție în administrația centrală (într-un minister) este remunerată cu totul diferit, respectiv cu un salariu mult mai mic. Diferența între doi angajați cu aceeași funcție, aceeași pregătire și care fac același lucru, nu are nicio logică.
Alt exemplu, un consilier grad profesional superior (S) angajat la Consiliul Județean câștigă cu peste 4.000 de lei în plus față de un angajat cu aceeași funcție, dar într-o primărie de comună. Deci pentru aceeași pregătire, aceeași funcție, aceeași răspundere avem o diferență de 800 de euro lunar pentru unii, respectiv de aproape 10.000 de euro anual.
Trebuie să punem ordine în acest haos prin stoparea acestor anomalii, iar o componentă importantă în noua lege a salarizării este reașezarea administrației publice locale pe grila de salarizare.
Pe agenda întâlnirii de lucru cu reprezentanții Asociației Comunelor din România am mai avut o temă prioritară pentru Ministerul Muncii, dar și pentru administrația locală: asistența socială.
Este limpede pentru toată lumea că avem nevoie de servicii integrate în comunități. Pe următorul exercițiu financiar avem alocați bani cu care să putem susține asistența socială integrată, iar Ministerul Muncii și Protecției Sociale a început deja să lucreze la pregătirea unui cadrul legal mai flexibil”, a transmis Raluca Turcan.