Ministrul Muncii, care îl susține pe Florin Cîțu, spune că în PNL se dă o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru şefia partidului.
"Ce avem în acest moment în PNL? Avem o bătălie aproape pe viaţă şi pe moarte, nu mai recunosc atmosfera din PNL, ne spunem cuvinte grele, punem sub semnul întrebării rezultatele pe care noi le-am obţinut. Cum se poate ca, atunci când obţineam rezultate, să fi fost buni, iar acum, pentru că avem o opţiune în alegerile interne, să devenim brusc răi? Vă îndemn: nu distrugeţi ceea ce am construit, pentru că ar fi realmente păcat, pentru că ne batem joc de munca noastră, ca partid, împiedicăm Guvernul să facă ceea ce trebuie să facă şi ce este obligat să facă şi, în acelaşi timp, ne slăbim şi puterea în Parlament. Gândiţi-vă că majoritatea parlamentară este una sensibilă. Dacă noi creăm falii acum, în PNL, riscăm, ferească Dumnezeu, soarta PSD, să îşi dea jos propriul Guvern şi pentru asta nu ne va ierta nimeni, niciodată", a spus Turcan, cu ocazia conferinţei de alegeri din cadrul PNL Bistriţa-Năsăud.
Prim-vicepreşedintele PNL a cerut "raţiune şi cumpătare" în gestionarea alegerilor interne.
"Am răspuns acestei invitaţii pentru că suntem într-un moment de campanie internă, de alegeri interne, pe care, dacă nu le gestionăm bine, cu raţiune şi cumpătare, riscăm să creăm falii şi sciziuni. Vă îndemn ca în aceste alegeri interne să primeze efortul de echipă pe care l-am făcut de-a lungul timpului şi să ne comportăm ca într-o familie, ca într-o echipă în care toţi am tras în momente importante în aceeaşi direcţie. De aceea alegerile interne sunt mai dificile decât alegerile în care ne întâlnim cu adversarii politici, pentru că uneori riscăm să ne spunem cuvinte grele în mijlocul unei familii", a afirmat Turcan.
Ministrul Muncii şi-a îndemnat colegii de partid ca, în urma congresului naţional din 25 septembrie, partidul să nu arate "sfâşiat, îngenunchiat, spre deliciul PSD", ci performant şi angajat să ducă la bun sfârşit reformele asumate prin programul de guvernare.
Citește și: ”Ludovic Orban, atac la premier: ”Dă afară oamenii care nu îl susțin”