Liviu Dragnea a spus, la Bistriţa, într-o conferinţă de presă, că proiectul de lege care modifică legea referendumului a fost adoptat de Camera Deputaţilor şi că acesta va fi adoptat în scurt timp şi de Senat.
Rreferendumul pentru modificarea Constituţiei, în vederea definirii familiei, urmează să aibă loc la finele lunii octombrie - începutul lui noiembrie.
“Noi am aprobat legea care modifică legea referendumului, în Camera Deputaţilor, pentru că în aceasta nu erau prevăzute cazurile de modificare a Constituţiei. Acum urmează să se programeze votul final în Senat pentru legea de modificare a Constituţiei, după care o să organizăm referendumul. Cred că acesta va fi la sfârşit de octombrie - început de noiembrie, nu mai târziu pentru că aş vrea ca să fim cât mai mulţi prezenţi la vot, indiferent cum vrem să votăm”, a spus Dragnea.