"Prin programul de investiții de la Ministerul Sănătății, dar și autoritățile locale, vom încerca să ajutăm aceste spitale, astfel încât zonele critice, precum secțiile ATI și cele unde se lucrează cu oxigen, să beneficieze de condiții de siguranță cât mai bune. Ele nu pot fi perfecte, astea sunt spitalele din România.
Trebuie să existe, în mod evident, o responsabilitate a managementului acestor unități, care nu poate să se derobeze de această sarcină. Indiferent cine este proprietarul spitalului - Ministerul Sănătății sau autoritatea locală - sunt necesare verificarea siguranței și mai ales training-uri cu personalul în aceste zone de risc mare. Comportamentul uman este de foarte multe ori declanșator și trebuie făcute training-uri până când oamenii cunosc procedurile și le respectă", a spus ministrul Sănătății, citat de HotNews.ro.
Alexandru Rafila a subliniat, însă, că nu are "o baghetă magică", spunând că el nu este "magicianul la acest minister".
Ministrul a dat, totuși, asigurări că autoritățile din sănătate fac "tot ce este omenește": "Lucrăm în fiecare zi până la 10-11 seara încât să facem funcțional sistemul de sănătate și să punem la dispoziția oamenilor toate resursele pe care le avem și le putem avea în această perioadă. Timpul nu este în favoarea noastră".