"E o decizie care s-a luat de către colegii de la Grupul de Suport Tehnico-Ştiinţific (privind gestionarea bolilor, n.r.) acum două săptămâni şi jumătate, s-a intrat cu ea la Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi s-a decis să fie aplicabilă începând de astăzi (joi, n.r.). Impactul depinde de localitate, dar nu va fi mare, din câte ştiu. Dacă e corect ce am ca informaţie, la Bucureşti va fi o creştere de 0,02%. S-a considerat că asta va fi o soluţie corectă pentru a include totul şi pentru a nu fi separate focarele de celelalte cazuri. Calculul este total, toate cazurile dintr-o localitate sau judeţ vor intra în incidenţă, pe ultimele 14 zile", a declarat Raed Arafat, joi, la Târgu Mureș, potrivit Agerpres.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat pe 10 februarie modificarea calculului incidenței la 14 zile prin includerea focarelor, care nu erau luate în considerare până acum. Propunerea a fost făcută la solicitarea Ministerului Sănătății. La sfârșitul lunii ianuarie, medicul Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunțat că în perioada următoare va fi modificat modul de calcul al incidenței coronavirus, prin includerea focarelor, „în condițiile in care noile tulpini nu numai din Marea Britanie, ci și din Africa de Sud si Brazilia, incep să fie circulante”, pentru „o valoare predictiva asupra ceea ce se intampla”.
Calculul incidenței coronavirus în România - MODIFICAT. Focarele, incluse în raportarea ratei de infectare - DOCUMENT
Şeful DSU a făcut referire la prevederile Hotărârii nr. 8 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă de prelungire a stării de alertă în România, în care se prevede că Direcţiile de Sănătate Publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competenţă, incidenţa cumulată a cazurilor pentru ultimele 14 zile şi prezintă Comitetului judeţean sau al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite.
Calculul zilnic al incidenței „se realizează prin raportare la cifra reprezentând suma persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în localitatea de referinţă, comunicată comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile teritoriale judeţene, în prima zi lucrătoare a săptămânii, la ora 16.00. Cifra comunicată de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date prin structurile teritoriale judeţene este utilizată ca referinţă pentru întreaga perioadă de timp până la furnizarea unui nou set de date actualizate”, se arată la punctul 72 din Anexa la HCNSU nr.8/2021.
Astfel, nu va mai fi valabilă și excluderea focarelor din spitale și instituțiile de îngrijire (centre de bătrâni, centre sociale etc.), ca până acum.