Decizia a fost luată de judecătorii de la Tribunalul Ilfov.
Radu Mazăre nu va putea să plece din țară, în condițiile în care, în celelalte dosare în care este cercetat sau judecat, magistrații au dispus măsura preventivă a controlului judiciar.
Solutia pe scurt:
În baza art. 425 alin. 7 pct. 2 lit. a din codul de procedură penală, raportat la art. 587 alin. 3 din codul de procedură penală; admite contestația formulată de condamnatul MAZĂRE RADU ȘTEFAN, împotriva sentinței penale nr. 996/2024 din 17.04.2024, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul penal nr. 6917/4/2024.
Desființează sentința penală nr. 996/2024 din 17.04.2024, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București și, rejudecând în fond: În baza art. 587 din codul de procedură penală, raportat la art. 59 Cod Penal din 1969; admite cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul MAZĂRE RADU ȘTEFAN, ( DATE), aflat în stare de deţinere în Penitenciarului Jilava Bucureşti.
Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat MAZĂRE RADU ȘTEFAN, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 101/29.06.2023, emis de Tribunalul Ilfov, Secţia Penală; în baza sentinţei penale nr. 63/23.03.2023, pronunțată de Tribunalul Ilfov; prin care i s-a aplicat pedeapsa de 9 ani închisoare. Atrage atenţia contestatorului condamnat MAZĂRE RADU ȘTEFAN asupra dispoziţiilor art. 61 Cod Penal din 1969, privind revocarea liberării condiţionate. În baza art. 275 al. 3 din codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă", se arată în soluția pe scurt.