În tradiția populară s-a creat obiceiul de a fi consumată, în stare crudă, prima brândușă găsită primăvara ca prevenție contra "frigurilor". Se folosește, de asemenea, la spălarea rănilor, ca dezinfectant și cicatrizant. Brândușa de primăvară este comestibilă spre deosebire de cea de toamnă, care este toxică. Petalele acestei au fost folosite la prepararea dulcețurilor de primăvară. În formă uscată, florile sunt folosite pentru ornarea ciocolatei sau a prăjiturilor, conform agerpres.ro.
Planta conține uleiuri grase, fitosterol și este indicată în afecțiuni ale pielii, precum tratarea coșurilor și a ridurilor, redând elasticitatea și suplețea pielii, potrivit site-ului biaplant.ro. Are de asemenea un efect antiinflamator.
Brândușa de toamnă este folosită în scopuri medicinale încă din timpuri străvechi. Părțile utilizate în medicină sunt semințele și bulbo-tuberculii. Acestea au proprietăți analgezice, antigutoase, antiinflamatoare, anticanceroase și antireumatice. Medicamentele pe bază de extract de brândușă de toamnă se folosesc în tratarea unor afecțiuni precum psoriazisul, sclerodermia, bronșita etc. Extern, planta poate fi utilizată sub formă de băi locale, comprese sau cataplasme în tratarea leziunilor precanceroase, psoriazisului și a pediculozei, potrivit site-ului sfatulmedicului.ro.