Deputatul PSD Daniel Suciu, care este, totodată, și secretar al Camerei Deputaților, a afirmat, astăzi, la RFI, că luni va avea loc ședința Biroului Politic Național al partidului, unde se va decide dacă va fi sesizată sau nu Curtea Constituțională.
"Nu este o decizie simplu de luat. Motive sunt extrem-extrem de multe și vă dau un singur exemplu, celebra anexă 703, care nu a existat niciodată, nu există nici o fundamentare legală pentru introducerea acestei anexe, 98% din bani sunt dați exclusiv pentru unități administrativ-teritoriale conduse de PNL și USR, în condițiile în care administrațiile locale conduse de PSD cu adevărat au fost pedepsite de către actuala guvernare”, a afirmat Daniel Suciu.
Circ și acuzații în Parlament. Ciolacu spre Cîțu: CHIAR NU ȚI-E RUȘINE?!
Deputatul social-democrat a criticat faptul că niciun amendament al Opoziției nu a fost acceptat. Și nu au fost puține. Din contră, vorbim despre peste 3.169 de amendamente, majoritatea fiind depuse de PSD - peste 2.000, iar restul de AUR.
”E pentru prima dată când nici măcar un amendament, nici măcar amendamente de corelare pe tehnică legislativă nu au fost aprobate. Cred că e profund nesănătos pentru democrația noastră”, a afirmat parlamentarul.