Aproximativ 200 de oameni sau adunat, joi seară, cu steaguri și pancarte, în Piața Victoriei din București.
Protestatarii spun că au aflat de decizia senatorilor juriști de a relua votul dat ieri pentru amendamentele la Legea Grațierii, însă consideră că tot mai există câteva prevederi care n-ar trebui să existe în acest act normativ.
După scandalul provocat miercuri, joi senatorii jurişti s-au răzgândit. Nu mai graţiază faptele de corupţie, cum nu vor fi graţiate nici persoanele condamnate pentru abuz în serviciu, conflict de interese sau delapidare. Asta au decis senatorii jurişti care au reluat votul, dat în urmă cu o zi, prin care au inclus pe lista graţierii persoanele care se fac vinovate de dare sau luare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă.