Peste o sută de persoane au protestat în Piaţa Victoriei din Capitală, faţă de referendumul pentru modificarea Constituţiei în sensul redefinirii căsătoriei.
Protestul se desfăşoară sub sloganul "Iubirea nu se votează” şi este organizat de Asociaţia MozaiQ, care susţine drepturile persoanelor LGBT.
"Noi am ieşit astăzi în stradă pentru a transmite un mesaj clar societăţii că drepturile omului nu se votează, nu se supun la vo şi prin urmare noi vom boicota referendumul pentru modificarea Constituţiei de săptămâna viitoare. Este extrem de important ca într-o democraţie, mai ales într-o democraţie europeană aşa cum este sau se vrea România, drepturile noastre să fie respectate, inclusiv ale noastre, din comunitate LGBT. Mai mult, trebuie să subliniem faptul că România este un stat laic, iar Biserica nu are ce căuta într-un stat laic să modifice calea unei ţări", a declarat Vlad Viski, de la asociaţia MozaiQ.