“România are o tradiție diplomatică solidă. Personalități precum Titulescu au modelat relațiile internaționale în epoca lor, (...) Am avut, de-a lungul istoriei, și eșecuri în materie de politică externă, dar niciodată nu am fost ridicoli. Niciodată nu ne-am stânjenit partenerii de dialog. Astăzi, din cauza uluitoarei alegeri de a o susține pe Viorica Dăncilă în fruntea Guvernului, am ajuns de râsul cancelariilor din întreaga lume. Actualul premier a demonstrat constant ca nu înțelege informații de bază din dosarele pregătite de experți și nu înțelege, la propriu, nici măcar pe ce lume se află. Nu înțelege în ce oraș a ajuns, cum se numesc interlocutorii săi, ce naționalitate au, cum trebuie să răspundă la formulele lor de politețe. Cum am putea astfel pretinde de la doamna Dăncilă să aibă capacitatea de a procesa și de a transmite idei mai complexe în numele României??!", se întreabă Ovidiu Raețchi.
Soluţia propusă de liberal ar fi ca şefa guvernului să nu mai fie trimisă în deplăsări externe.
"Aici nu mai vorbim despre abordări sau interese de partid, vorbim despre o rușine obiectivă și incontestabilă cu care suntem confruntați din cauza încăpățânării PSD de a face dintr-un om total nepregătit șeful Executivului. (...) Liviu Dragnea chiar nu înțelege efectul catastrofal pe care gafele doamnei Dăncilă le au asupra diplomaților noștri? Își poate imagina cum e să muncești un an de zile pentru a pregăti în detaliu un turneu oficial - iar demnitarul tău sa distrugă totul în secunda în care deschide gura și habar nu are unde se află? Turneul lui Dăncilă în Balcanii de Vest a fost cea mai mare rușine din istoria diplomației române. Orice parlamentar responsabil trebuie sa ceară oficial blocarea acestor deplasări care fac rău României.", mai spune deputatul PNL.