„Aceasta este momentul în care personalitățile occidentale care laudă contribuția lui Mihail Sergheevici la politica mondială ignoră declarații ale sale, care, în general, urmează aceeași linie ca și președintele Vladimir Putin. Acestea sunt evidente standarde duble”, a afirmat Lavrov, potrivit unei analize Proekt Media.
Pasajul din declarația șefului diplomației lui Putin a fost difuzat de Russyia-1 imediat după un citat dintr-un interviu BBC din 2014, în care Gorbaciov afirma că nu poate răspunde cu DA sau NU la întrebarea dacă susține anexarea Crimeei de către Putin. Princialul post al propagandei a afișat însă doar o parte a răspunsului, din care s-ar putea părea că Gorbaciov a susținut fără echivoc anexarea peninsulei.
„Tragedia lui Gorbaciov și a erei lui, probabil, este că nu corespundeau unul cu celălalt ca amploare. Epoca intra într-un derapaj abrupt, iar Gorbaciov, la fel ca mulți atunci, nu avea idee nici care ar fi motivele, nici cum să iasă din această situație”, a declarat realizatorul NTV Vladimir Cernișev. Potrivit acestuia, este inutil să-l lăudăm sau să-l învinovățim pe Gorbaciov pentru toate frământările din ultima perioadă sovieitică, deoarece era doar un om care „a cedat lingușirii politicienilor occidentali”.
Context. Gorbaciov nu a comentat public războiul din Ucraina. Redactorul-șef Novaia Gazeta, Dmitri Muratov, a spus că l-a vizitat frecvent pe Gorbaciov în spital, în ultimii doi ani și că, în opinia sa, „nu a fost în măsură să comenteze evenimentele politice actuale”.
În același timp, într-un interviu din iulie pentru Forbes, fostul redactor-șef al revistei Ecolul Moscovei a afirmat că Gorbaciov a fost „supărat” de ceea ce se întâmplă după declanșarea invaziei în Ucraina: „Ce a făcut Mihail Sergheevici Gorbaciov, totul este distrus. Toate reformele lui Gorbaciov - au fost reduse la zero, s-a ales praful și pulberea”.
Pe de altă parte, este oarecum adevărat că Mihail Gorbaciov a susținut ideea anexării Crimeei la Rusia, dar nu într-un interviu acordat BBC în 2014, ci într-un un interviu pentru The Sunday Times, în 2016. El a afirmat că ar fi procedat la fel ca Putin dacă s-ar fi aflat într-o situație similară. „Întotdeauna am fost de partea liberului arbitru al poporului, iar majoritatea din Crimeea dorea să se reunească cu Rusia”, a explicat Gorbaciov poziția sa.