„Finalizarea actului de donaţie va contribui la accentuarea poziţiei României ca furnizor de securitate regional şi la consolidarea relaţiei de parteneriat cu Statele Unite ale Americii”, spune MApN în documentul trimis Legislativului.
Patru dintre ele au ajuns deja în România – două sunt operaţionalizate. Celelalte trei vor ajunge în România în perioada imediat următoare.
Donaţia va fi făcută prin modificarea Legii 222 din 2017 prin care România a cumpărat şapte sisteme Patriot de la Statele Unite, pentru suma de aproape 4 miliarde de dolari, potrivit proiectului de lege consultat de Europa Liberă.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat donaţia în şedinţa din iunie.
Conform proiectului, rezultă că România nu va plăti din bugetul de stat pentru noul sistem – nefiind trecut în anexă niciun impact bugetar – iar costurile vor fi acoperite din fondurile internaţionale destinate ajutorării Ucrainei, precizează Europa Liberă..
În schimb, Parlamentul va urma să aprobe inclusiv recepţia noului sistem, care va avea un cost estimat de aproximativ 60 de milioane de dolari pentru taxe şi comisioane, sumă care va fi suportată din bugetul Ministerul Apărării de la Bucureşti.
Proiectul MApN nu prevede o dată exactă a donaţiei către Ucraina şi lasă acest lucru la latitudinea Guvernului României, astfel încât acest lucru să aibă loc „cât mai rapid posibil”.