Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri, 10 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 13 mai - 10 iunie 2024.
Prognoza meteo 13 - 20 mai 2024
Mediile valorilor termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile vestice și ușor mai coborâte în cele sudice și estice. În restul teritoriului, temperatura medie a aerului se va situa în jurul mediilor multianuale. Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în cea mai mare parte a țării.
Vremea 20 - 27 mai 2024
Temperatura medie a aerului se va situa în jurul celei specifice pentru această perioadă la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării.
Prognoza meteo 27 mai - 3 iunie 2024
Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de mediile multianuale în toată țara. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această perioadă în majoritatea regiunilor, posibil ușor deficitare în vestul teritoriului.
Vremea 3 - 10 iunie 2024
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste normele climatologice ale perioadei la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval în cea mai mare parte a țării, posibil ușor deficitar în regiunile sud-vestice.