Tribunalul teritorial din Bamberg (sudul Germaniei) a ordonat companiei AstraZeneca să dezvăluie date despre cazurile de tromboză posibil legate de vaccinul său împotriva Covid-19, informează 20 Minutos.
Decizia a fost luată în cadrul unui proces intentat de către o femeie de 33 de ani care solicită despăgubiri de 250.000 de euro pentru daunele suferite, încă 17.200 de euro pentru veniturile pe care a încetat să le mai primească și până la 600.000 de euro pentru limitări viitoare.
Instanța consideră că datele pot îmbunătăți situația probatorie, așa că AstraZeneca trebuie să dezvăluie cazurile de tromboză suferite de persoanele care au primit vaccinul în perioada 27 decembrie 2020 - 19 februarie 2024. Potrivit instanţei, vaccinul poate provoca, în principiu, tromboza. Producătorul a oferit deja informații parțiale care trebuie acum completate. Odată ce informațiile vor fi disponibile, instanța poate solicita un raport de specialitate. Avocatul reclamantului consideră că ar putea dura ani de zile până să existe o hotărâre definitivă.
Reclamanta a dat în judecată compania AstraZeneca după ce a suferit o tromboză care a făcut-o să intre în comă și de pe urma căreia mai există consecințe. Tromboza a apărut după ce a fost vaccinată cu vaccinul anti-Covid al acestui producător. Femeia a primit recunoaștere oficială din partea statului Bavaria pentru daune colaterale legate de vaccin.
Organismul competent este Centrul Bavarez pentru Afaceri Sociale și de Familie (ZBFS), care a primit până acum 2.712 cereri. Daunele legate de vaccin au fost recunoscute în 140 de cazuri.