Locuinţa prodecanului din Academia de Studii Economice Bucureşti Iuliu Şerbănescu şi biroul acestuia de la ASE au fost percheziţionate de poliţişti şi procurori, într-un dosar în care sunt cercetate opt persoane, pentru luare sau dare de mită şi trafic de influenţă, potrivit unor surse din Poliţie, potrivit mediafax.ro.
Poliţia Română a anunţat vineri, într-un comunicat de presă, că anchetatorii au făcut trei percheziţii domiciliare în Bucureşti, la locuinţa unui profesor universitar, prodecan la o facultate din cadrul unei universităţi de stat din Bucureşti, la biroul acestuia din cadrul facultăţii şi la sediul unităţii de învăţământ superior.