Parchetul European anunță inculparea a 23 de persoane, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, cu prejudiciu de cinci milioane de euro. Gruparea infracțională acționa în România și Austria, din 2017.
Structura din România a Parchetului European a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul București într-un dosar penal în care 23 de persoane au fost puse sub acuzare că au obținut, fraudulos, 5 milioane de euro finanțare europeană și națională. Gruparea acționa în România și Austria.
EPPO explică mecanismul complex prin care organizația spăla banii: din 2017, ea ar fi înființat peste 150 de societăți fictive folosite fraudulos pentru a obține fonduri europene și naționale. Sumele erau retrase în numerar de la bancomate de către persoane apropiate membrilor grupului și utilizate pentru a cumpăra bunuri sau servicii în numele altor firme, pentru a ascunde originea banilor.
Acuzațiile aduse celor 23 sunt: constituirea unui grup infracțional organizat, utilizarea de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea de fonduri europene, dar și spălare de bani și obținerea ilegală de fonduri naționale.
În comunicatul de presă al instituției, se precizează că cinci dintre inculpați sunt funcționari publici și se confruntă și cu acuzația de falsificare de documente. De asemenea, trei dintre suspecți au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției și așteaptă sentința Tribunalului București.
În această cauză, procurorii coordonați de Laura Codruța Kovesi au efectuat 160 de percheziții în România și Austria la finalul lunii iunie, în urma cărora au confiscat 14 case, 20 de terenuri, trei mașini de lux, precum și 105 mii de euro și 60 de mii de lei.