Un bărbat încarcerat în Penitenciarul Oradea a depus o cerere la Tribunalul Alba prin care solicită daune morale de la magistraţii Judecătoriei Oradea. Acesta a depus la dosar o cerere scrisă de mână, intitulată „Memoriu-Sesizare", dar şi o sesizare către preşedintele Tribunalului Alba, potrivit Mediafax.
„Reclamantul a chemat în judecată pârâta, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 12 milioane RON, reprezentând daune morale", se arată în motivarea instanţei, conform Mediafax. Deţinutul consideră că magistraţii Judecătoriei Oradea s-au „pronunţat cu rea credinţă” într-un dosar în care el era cercetat şi i-au schimbat regimul de detenţie, de la regim închis la maximă siguranţă şi 10 zile la izolare.
Magistraţii Tribunalului Alba şi-au declinat competenţa către colegii de la Tribunalul Bihor, unde urmează să fie stabilit un termen de judecată.