Presupusa victimă are acum 27 de ani. Bărbatul a depus mărturie la baroul tribunalului Sfântului Scaun și a cerut pentru prima dată judecarea abuzurilor sexuale comise în cadru ecleziastic.
Reclamantul, identificat prin inițialele L.G., avea 13 ani în momentul primelor agresiuni, care ar fi avut loc 2007 la pre-seminarul Saint-Pius X, situat pe teritoriul papal. Cel care l-ar fi abuzat timp de șase ani este Gabriele Martinelli, un fost coleg cu un an mai mare, care acum este preot.
”Martinelli se târa în patul meu noaptea. A fost un lucru foarte ciudat pentru mine. Eram tânăr și nu fusesem niciodată expus sexualității”, a declarat presupusa victimă în fața instanței.
Potrivit L.G, abuzurile ar fi avut loc în camera sa pe care o împărțea cu alți doi tineri, care ”dormeau sau se prefăceau că dorm”.L.G. susține că, în 2009, i-a spus fostului rector al pre-seminarului, părintele Enrico Radice, el însuși judecat pentru că a ascuns abuzul și l-a protejat pe Gabriele Martinelli. A recunoscut însă că nu a fost foarte ”clar” în mărturisirile sale și nu a denunțat în mod explicit abuzurile.
Avocații apărării, la rândul lor, au prezentat mesaje scrise între cei doi tineri după ce au părăsit seminarul, inclusiv felicitări de ziua de naștere pe Facebook sau un mesaj lung din partea victimei către presupusul său atacator, acuzându-l că ar fi gelos pe prietenia sa cu un alt băiat de altar.
În timpul unei audiențe anterioare, Oscar Cantoni, episcopul de Como (nord), unde Gabriele Martinelli a fost hirotonit preot în 2017, a recunoscut că i-a cerut tânărului să plătească 20.000 de euro presupusei victime, plus 5.000 de euro pentru costurile unei anchete interne efectuate de eparhia de Como, după ce preoții au denunțat ”comportamente sexuale inadecvate”.
Gabriele Martinelli, deja audiat de instanță, denunță acuzații ”neîntemeiate”. Acum lucrează într-un centru pentru vârstnici din Lombardia, o regiune din nordul Italiei, potrivit hotnews.
Papa Francisc a făcut din lupta împotriva abuzurilor sexuale din Biserica Catolică una dintre prioritățile pontificatului său.