”Sesiunea de azi a Parlamentului este o inspirație pentru viitor, nu o comemorare. Regele Ferdinand și Regina Maria sunt părinții istoriei noastre moderne. Dacă vom reuși să ne ridicăm la înălțimea morală a strămoșilor noștri, vom birui prezentul și vom ști să ne scriem viitorul. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a transmis Principesa Margareta.
Potrivit acesteia, sesiunea găzduită miercuri de Parlament, "instituția fundamentală a democrației și libertăților noastre", are o semnificație "profundă". "În afară de onorarea trecutului, evenimentul de astăzi arată, în aceste timpuri incerte și pline de pericole, că România este o țară inteligentă, stabilă, care prețuiește continuitatea, care construiește viitorul pe temelia trecutului și care poate deveni un exemplu de echilibru și măsură în continuare", a adăugat Principesa Margareta.
Acum un secol, Regele Ferdinand a condus țara în momentele cele mai grele ale istoriei noastre, a mai afirmat aceasta. ”Străbunicul meu și-a câștigat numele de 'Întregitorul' pentru că alături de bravii săi soldați și de națiune a luptat pentru împlinirea românilor, Marea Unire", a spus Principesa.
Şedinţa Solemnă va fi urmată, în foaierul Sălii de Plen a Camerei Deputaţilor, de lansarea unui album filatelic aniversar conţinând o emisiune de mărci poştale şi o medalie aniversară a Centenarului "Iaşi, Oraş al Marii Unirii 1916 - 1918”.