Potrivit purtătorului de cuvânt al unității sanitare, medicul Andrei Ilinca, prințul Paul s-a prezentat miercuri la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului, a fost consultat și investigat, fiind ulterior internat pe Secția de cardiologie.
Prințul Paul Philippe ar fi vizat, potrivit unor surse judiciare, în dosarul retrocedărilor ilegale în care procurorii DNA efectuează miercuri mai multe percheziții, printre care și la domiciliul omului de afaceri Remus Truică.
Dosarul este instrumentat de DNA Brașov și a fost disjuns din cel al lui Viorel Hrebenciuc.
DNA a anunțat miercuri că procurorii efectuează nouă percheziții în municipiul București și județul Ilfov, într-un dosar privind fapte de corupție comise în perioada 2006 — 2015.
'(...) Sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în municipiul București și județul Ilfov, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice', se arată într-un comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.