Aceştia au fost conduşi de autorităţi la internatele Colegiului Tehnic ”Gheorghe Cartianu” şi Colegiului Naţional de Informatică, precum şi în căsuţele din Ştrandul Tineretului.
„Toate persoanele au fost ulterior legitimate de către reprezentanţii IPJ şi ai Serviciului de Imigrări fiind luate în evidenţa autorităţilor. Medicii prezenţi au verificat dacă există persoane cu probleme de sănătate. Un medic, un ofiţer, un subofiţer şi un voluntar, vorbitori de limba rusă, au facilitat comunicarea cu refugiaţii ucraineni. Nu au existat persoane care să necesite asistenţă medicală. Prin amabilitatea mai multor patroni din HORECA, a unor oameni de afaceri şi a unor transportatori, iniţiatori ai acestei acţiuni umanitare, toţi cetăţenii ucraineni au primit pachete cu hrană şi apă plată”, a declarat prefectul Adrian-Vasile Niţă, care a coordonat întreaga acţiune.
Locaţiile în care au fost cazaţi cetăţenii ucraineni sunt supravegheate de către reprezentanţii Poliţiei Locale, iar, la nevoie, Jandarmeria şi Poliţia vor interveni pentru a asigura siguranţa refugiaţilor.
Prefectul Adrian-Vasile Niţă a precizat că majoritatea refugiaţilor sosiţi în judeţul Neamţ au spus că nu intenţionează să rămână în România, ci vor să meargă mai departe spre alte ţări din Europa.