„În ședința extraordinară de astăzi a Consiliului General am supus la vot două proiecte de hotărâre care vor permite operaționalizarea spitalului modular din Pipera. Unul dintre acestea a vizat atribuirea către Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București a terenului pe care se află unitatea medicală. Al doilea ne va permite o alocare bugetară suplimentară, astfel încât spitalul din Pipera să poată funcționa”, a anunțat Nicușor Dan, marți seară, pe Facebook.
„Primii pacienți au și ajuns în această seară la Pipera. Vreau să le mulțumesc încă o dată consilierilor care au răspuns solicitării de a convoca o ședință de îndată și care au înțeles necesitatea deciziilor, votând pentru cele două proiecte. Bucureștenii trebuie să știe că Primăria Capitalei va face tot ce depinde de ea pentru a ajuta sistemul de sănătate să treacă peste această pandemie”, a mai scris acesta în mesajul de după ședința CGMB.
BANII pentru Spitalul modular Pipera, deciși în ședința CGMB
O problemă pentru deschiderea spitalului de la Pipera a fost alocarea banilor pentru asigurarea condițiilor de îngrijire a pacienților COVID-19 transferați aici. Consiliul General al Primăriei Capitalei s-a întrunit abia marți la ora 18.00 pentru a aproba o rectificare bugetară în acest sens.
„Am avut o discuţie cu domnul primar general al Capitalei şi astăzi (marți - n.red.) în şedinţa CGMB vor fi, din câte înţeleg, două proiecte de hotărâri de consiliu local care vor sprijini această operaţionalizare în continuare, inclusiv o rectificare bugetară în sensul acoperirii unor cheltuieli necesare pentru acest spital", a anunțat marți ministrul interimar al Sănătății.
CGMB s-a întrunit marți, online, de la ora 18.00, pentru a aproba inclusiv rectificarea bugetară necesară operaționalizării spitalului, potrivit anunțului primăriei Capitalei. VEZI AICI ce au aprobat consilierii generali în ședința din 12 octombrie.