Potrivit rechizitoriului întocmit de oamenii legii, la data de 13 octombrie 2015, Adrian Stan, a pretins de la un om de afaceri sumele de 40.000 de lei și, respectiv, 64.000 de lei, pentru ca inculpatul să îndeplinească anumite acte care intrau în îndatoririle sale.
Sumele de bani reprezentau un procent de aproximativ 4% din facturile de 1.100.000 de lei și, respectiv, 1.600.000 de lei care urmau să fie emise de societatea omului de afaceri în temeiul unui contract de execuție lucrări și achitate de Primăria orașului Techirghiol.
În baza aceleiași înțelegeri, la data de 23 octombrie 2015, Adrian Stan a primit de la afacerist suma de 40.000 de lei, moment în care a fost prins în flagrant de procurorii anticorupție.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de menținere a măsurii preventive dispusă în cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.