„Din păcate, pârghiile ministrului sunt limitate. În cazul acesta vorbim de un dosar din 2015. E o procedură simplă în acest caz, care stă la îndemnâna ministrului, acum 10 minute mi-a venit cererea Președintelui României de urmărire penală, îmi este adresată, și eu tot astăzi o voi comunica mai departe Procurorului General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, este o procedură în cazul foștilor miniștri, iar în cazula acesta punctual este vorba de infracțiuni contra umanității.
Îmi doresc să interpretez acest moment ca un semnal clar că ancheta avansează. Am însă un gust amar că trenează de atâta vreme acest dosar care a fost pe la parchete, pe la instanțe, s-a întors, s-a închis urmărirea penală, o luăm de la capăt, însă cred eu că este un semnal important pentru societate pentru că există încă la nivel public o emoție cu privire la mineriade și este un moment al istoriei pe care justiția are obligația să-l clarifice și sper eu că va fi clarificat.
Iniţial, în iunie 2017, fostul preşedinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, alături de fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu, însă în decembrie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar pentru refacerea de la zero a anchetei.
Judecătorii au decis atunci anularea tuturor probelor strânse de procurori, fiind constatată nelegalitatea rechizitoriului prin care Ion Iliescu a fost trimis în judecată, alături de Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, amiral (rez.) Emil "Cico" Dumitrescu, Cazimir Ionescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma.