Fata a visat de mică să fie cadru militar și a fost primită cu brațele deschise de Jandarmeria Galați. Până nu de mult, instituțiile militare din România acceptau doar candidați cu așa-zisele „origini sănătoase”.
Cristina spune că s-a adaptat rapid, iar România este casa ei, mai ales că nu mai poate scăpa de accentul moldovenesc. Cristina s-a născut din părinți chinezi care au venit în România pentru o afacere însă au plecat de aici fără să o mai ia și pe ea. Fata a fost adoptată încă de la naștere de o familie de români.
Cristina nu a ajuns până acum în China, dar își dorește să cunoască locurile de unde își are rădăcinile. Singura legătură ce o mai are cu țara în care își are originile este mâncarea chinezească.