James Lovelock, un om de ştiinţă în vârstă de 92 de ani care a prevăzut, încă din anii 1960, schimbările climatice ce vor avea loc în prezent, are o previziune sumbră privind viitorul.
Acesta a prevăzut că până în anul 2020 condiţiile meteo extreme vor fi ceva normal, lucru pe care îl vedem deja cu ochii noștri.
Potrivit omului de știință, în 2040, mare parte din Europa va fi ca Sahara, iar părţi din Londra vor ajunge sub ape.
În opinia lui James Lovelock, încălzirea globală a trecut de punctul critic, iar o catastrofă este acum iminentă.
„Au fost şapte dezastre în istoria omenirii pe pământ, toate foarte asemănătoare cu cel care urmează să se întâmple. Cred că aceste evenimente separă grâul de neghină. Optimismul meu îşi are sursa în faptul că eu cred că, într-un final, pe această planetă va trăi un om care să o înţeleagă şi care va putea să trăiască aşa cum trebuie”, a spus James Lovelock pentru The Guardian
Întrebat de jurnaliştii britanici care este sfatul său pentru restul omenirii, James Lovelock a avut un răspuns surprinzător: „Bucuraţi-vă de viaţă până mai puteţi. Pentru că, dacă sunteţi norocoşi, va mai dura 20 de ani până când totul se va duce de râpă!”