Per ansamblu, popularitatea șefului statului a rămas stabilă în aprilie, la 39% opinii favorabile (stabilitate) și 60% negative (- 1 punct), în timp ce aceea a premierului său Jean Castex are de suferit: opiniile bune au scăzut cu 4 puncte, ajungând la 36%, iar cele rele au crescut cu 3 puncte – 63%, relatează G4Media.ro.
„Bilanţul celor patru ani de președinție Macron”, întocmit de BVA cu un an înainte de următoarele alegeri prezidențiale, arată că 61% dintre francezi „exclud” votul pentru șeful statului în primul tur, dacă va fi candidat, în special francezii între 35 şi 64 de ani și simpatizanţii Franţei Nesupuse și ai Adunării Naționale. Dimpotrivă, 11% spun că sunt „siguri” că îl vor vota, iar 28% afirmă că „este posibil”.
După patru ani de mandat, 59% dintre francezii consideră că Emmanuel Macron este „un președinte rău”, în comparație cu 40% care cred că „un bun” șef de stat. Acțiunea sa este percepută ca „mai degrabă un eșec” în ceea ce privește imigrația de către 68% dintre cei chestionați, securitate (66%), putere de cumpărare (64%) și ocuparea forţei de muncă (62%).
După ce a suferit mult în primul an de mandat, imaginea lui Macron s-a mai schimbat totuși de atunci: este perceput mai întâi ca având „convingeri profunde” (52%, – 2 puncte), ca fiind „solid, având autoritate” (45% , + 2) și „o statură prezidențială care prețuiește Franța” (43%, + 2). Dar, de asemenea, el este mereu criticat pentru că este prea sigur de el însuși: doar 25% dintre francezi (- 5) consideră că este capabil să îşi „recunoască greșelile”.
Cu 39% din opinii favorabile la un an până la următoarele alegeri prezidențiale, popularitatea lui Emmanuel Macron se situează în media predecesorilor săi după patru ani de mandat, între 19% pentru François Hollande și 65% pentru Jacques Chirac, în timp ce popularitatea lui Nicolas Sarkozy era de 31%, iar a lui François Mitterrand de 37%.
Barometrul personalităţilor politice difuzat cu ocazia acestui studiu îl plasează și pe fostul prim-ministru Édouard Philippe în fruntea celor pe care francezii ar dori să-i vadă „având mai multă influență în viața politică” (45%, + 4 puncte), înaintea fostul ministru al Mediului și gazda de televiziune Nicolas Hulot (34%, stabil) și președinta RN Marine Le Pen (29%, – 3 puncte).
Sondajul a fost realizat folosind metoda cotei, pe 21 și 22 aprilie, pe un eşantion de 1.002 persoane cu vârsta peste 18 ani, chestionate pe internet. Marja de eroare este cuprinsă între 1,4 şi 3,1 puncte.