"Era un pod care de zeci de ani nu a avut nicio reparație, iar în ultimele zile a fost o viitură, a săpat la baza pilonilor.
Întrebat de realizatoarea Alexandra Păcuraru când a fost făcută ultima inspecție la podul care s-a surpat, președintele CJ Caraș Severin a afirmat că, "probabil, în urmă cu 80 de ani".
Romeo Dunca a mai afirmat că situația podului care s-a surpat este doar vârful aisbergului, pentru că în județul Caraș-Severin starea infrastructurii rutiere este deplorabilă. "Avem o rețea de 890 de km de drumuri si am avut 9 milioane de lei pentru întreținere și reparații. asta este, cu asta ne confruntăm. Noi am închis circulația, vom face o evaluare, vom primi o sumă care nu va acoperi probabil nici jumătate, avem zeci de situații de calamități care nu au fost remediate de ani de zile, fiind un județ sărac."
"Mai avem un pod avariat, de 3-4 ani este situația, n-am reușit să facem nimic, valoarea lucrărilor a fost subevaluată și la licitații n-a venit nicio firmă. Am făcut 12 plângeri penale pentru furturi din șantierele de reparații la drumuri. de mai bine de un an, nu interesează pe nimeni", a mai declarat președintele CJ Caraș-Severin, în exclusivitate la "Legile Puterii".