"Noi manifestații, puterea pe punctul de a face concesii", titrează France Presse. Agenția franceză scrie că "Partidul Social Democrat, care se confruntă de mai multe zile cu o contestație populară inedită, a evocat pentru prima dată posibilitatea abrogării decretului care relaxează legislația anticorupție împotriva căreia zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă".
AFP evocă marșul către Palatul Parlamentului pe care îl caracterizează ca pe "un simbol al unei democrații pe care protestatarii o consideră încălcată de ordonanța de urgență aprobată marți". France Presse îl citează pe președintele PSD, Liviu Dragnea, care acuză o campanie de dezinformare.
Politologul Cristina Pârvulescu, citat de AFP, spune că niciun guvern nu a reușit să reziste unor manifestații atât de ample și consideră că executivul și-a pierdut legitimitatea. "Abrogarea decretului nu va rezolva problema și nu va pune capăt crizei", spune analistul.
Reuters îl citează pe Liviu Dragnea, care a declarat că ordonanța de urgență ar putea fi abrogată dacă premierul este de acord și scrie că actul legislativ "este văzut drept cel mai mare pas înapoi în privința reformelor de cât România a devenit membră a Uniunii Europene în 2007".
"Protestele la nivel național, printre cele mai ample de la căderea comunismului în 1989 și execuția prin împușcare dictatorului Nicolae Ceaușescu și soției sale, Elena, sunt deja la a cincea zi", scrie agenția internațională.
BBC scrie că protestele fac parte dintr-o cursă contra-timp pentru luptătorii anti-corupție. "E o țară unde protestele de stradă au mai înlăturat guverne în trecut, iar protestatarii știu acest lucru. În fiecare zi mulțimea se adună în Piața Victoriei la amurg. Mulți au drapele tricolore," scrie postul de televiziune britanic
Reporterul BBC mai evocă desenele făcute de copii pe care i le-a arătat șefa Direcției Naționale Anticorupției, Laura Codruța Kovesi, într-un interviu și care reprezintă felul în care ei văd lupta anticorupție: sperietori și Justiția legată la ochi, cu o balanță echilibrată în mână.
"Chiar dacă guvernul ar retrage sau schimba ordonanța după 10 februarie, toate cazurile din trecut și prezent ar fi afectate dacă ea ar începe să fie aplicată. Acest lucru ar elibera din închisoare sute de politicieni, primari, judecători, oficiali ai vămilor, șefi au unor companii de stat și ai unor instituții," mai scrie reporterul BBC.
De asemenea, BBC Îl citează pe fostul premier Adrian Năstase, care numește România "republica procurorilor".
"Partidul de guvernământ din România își cântărește opțiunile în fața protestelor de amploare", titrează Bloomberg o relatare de la un protest la care au participat la București părinți și copii.
Euronews publică un comentariu al Isabelei Mareș, profesoară de științe politice la Universitatea Columbia, SUA, care scrie că ceea ce se îmtâmplă în România face parte dintr-un nou val al politicii la nivel mondial, în care încercările de a știrbi normele democratice de către politicieni sunt primite de o rezistență populară.
"Nou context global caracterizat de eroziunea normelor democratice ajută în încercarea de a explica și acțiunile politicienilor și formele de rezistență populară în fața acestor acțiuni. Politicienii din România au preluat comportamentul politicienilor populiști din din Europa și din alte părți. Calculele lor au fost bazate pe faptul că un atac frontal asupra statului de drept ar putea scăpa nepedepsit în contextul actual pentru că politicienii din alte părți pot scăpa nepedepsiți în situații asemănătoare", scrie Mareș.
Sursa: agerpres.ro