Situaţia din România este analizată de Washington Post. Sub titlul "Încă un pas spre erodarea democrației din Europa Centrală", cotidianul scrie că "guvernul corupt al României a recurs la forța brută, ca răspuns la protestele organizate împotriva atacului său asupra statului de drept". Jurnaliştii americani acuză PSD că încearcă doar să îşi apere membrii, în frunte cu Liviu Dragnea, de consecinţele infracţiunilor.
"Democrația din România are nevoie de ajutor din partea liderilor UE și a altor democrații occidentale, inclusiv din Statele Unite ale Americii. Comisia Europeană ar trebui să mărească presiunea asupra Guvernului pentru a anula sau chiar pentru a amenda drastic noile legi. Iar Administrația Trump ar trebui să-i sancționeze pe oficialii români implicați în cazuri de corupție și în actele de violență împotriva demonstranților pașnici, conform Actului Magnitsky, care a fost conceput pentru a aborda astfel de abuzuri", afirmă jurnaliştii americani.
Şi cotidianul francez Le Figaro trage un semnal de alarmă în legătură cu ţara noastră. "Bolnavul Europei nu este Polonia sau Ungaria, ci România", titrează publicaţia.
"Nicăieri în UE, nici în Polonia, nici în Ungaria, atacurile asupra justiției nu sunt atât de violente, abuzurile asupra libertăților atât de numeroase și de grave, iar politicienii aflați la putere atât de corupți ca în Romania", afirmă autorul editorialului.
Le Figaro compară ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei cu mineriadele.