Premierul Marcel Ciolacu i-a mulţumit secretarului de stat al SUA, Antony Blinken pentru ajutorul acordat în recuperarea românilor aflaţi în Fâşia Gaza.
De asemenea, Marcel Ciolacu a transmis că România a fost și va fi alături de Ucraina până când o să obțină victoria împotriva Rusiei.
Totodată, premierul României a vorbit și despre Republica Moldova. Șeful Guvernului i-a mai transmis secretarului de stat american ca, „în afară de parteneriatul pe care îl aveți cu România, să avem întotdeauna în vedere Republica Moldova”, „e cea mai vulnerabilă țară din Europa după Ucraina, unde există un conflict armat, iar în Republica Moldova există un conflict și un război hibrid asupra președintei Maia Sandu și asupra unui guvern democratic”.
În același timp, premierul Marcel Ciolacu a discutat și despre includerea României în programul Visa Waiver.
„Am avut astăzi o întâlnire extrem de bună cu Secretarul de stat american Antony Blinken cu care am discutat despre securitatea regională în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, precum și despre noi investiții americane în țara noastră care să aibă impact la nivelul întregii zone de sud-est a Europei.
Am abordat totodată și problema liberei circulații a cetățenilor români către Statele Unite. Sunt încrezător cu privire la includerea României în programul Visa Waiver într-un orizont de timp previzibil!
Convingerea mea este că a venit momentul să trecem de la un Parteneriat Strategic la un Parteneriat între prieteni care își coordonează mult mai eficient strategiile, în special cele economice. România are în acest moment toate atuurile pentru a deveni un hub logistic și, mai ales, un hub al marilor investiții americane din zona strategică a Mării Negre!”, a transmis premierul Marcel Ciolacu după întrevederea cu Secretarul de stat american Antony Blinken, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.
„Am discutat cu secretarul de stat american Antony Blinken despre potențialul strategic lărgit al parteneriatului și prieteniei dintre România și Statele Unite. Acțiunile noastre comune depășesc granițele și sunt calea pentru stabilitate și securitate în Regiunea Mării Negre. Avansăm pentru a spori acest potențial”, a mai scris Marcel Ciolacu pe rețeaua X (fostă Twitter).
Discussed with Secretary Antony Blinken @SecBlinken about the wide strategic potential of 🇷🇴-🇺🇸 partnership & friendship. Our joint actions transcend our borders and are a drive for stability and security in the #BlackSea Region. We’re moving forward to heighten this potential. pic.twitter.com/LMthbhyr08
— Marcel Ciolacu (@CiolacuMarcel) December 4, 2023
Premierul Marcel Ciolacu: Ne dorim să identificăm noi proiecte comune cu SUA astfel încât Parteneriatul nostru Strategic să fie consolidat printr-un Parteneriat Economic aprofundat
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut o întrevedere cu Secretarul de stat american Antony Blinken, în cadrul vizitei de lucru pe care șeful Executivului român o efectuează în aceste zile în Statele Unite ale Americii.
Agenda întrevederii a inclus subiecte care au vizat, în principal, consolidarea relației bilaterale în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, includerea României în programul Visa Waiver, precum și aspecte legate de securitatea în zona Mării Negre în contextul războiului din Ucraina, conectivitatea în regiune și asigurarea securității energetice regionale și europene. O temă de interes pentru România abordată de premierul Marcel Ciolacu în discuția cu secretarul de stat Antony Blinken a fost, de asemenea, rolul pe care România îl poate avea în reconstrucția Ucrainei, potrivit comunicatului de presă al Guvernului.
”Ne dorim să identificăm cele mai bune căi pentru aprofundarea și dezvoltarea relației bilaterale și pentru lansarea de noi proiecte comune, astfel încât Parteneriatul nostru Strategic să fie consolidat printr-un Parteneriat Economic aprofundat. Guvernul României va continua să asigure un climat de investiții sigur și stabil. Considerăm Parteneriatul Strategic cu SUA și procesul aflat în curs de aderare a țării noastre la OCDE ca elemente importante pentru un rol activ al României în procesul de friendly-shoring și creare de lanțuri de aprovizionare sigure, prin atragerea de investiții americane”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
În context, oficialul român a salutat continuarea trendului ascendent al schimburilor comerciale bilaterale în 2023 și excelenta cooperare în domeniul energiei în implementarea proiectului de la Doicești folosind tehnologia reactoarelor modulare mici (SMR). Schimburile bilaterale au depășit anul trecut 5 miliarde de dolari și sunt pe cale să atingă un nou record în 2023, însă ne dorim ca Statele Unite să fie principalul partener economic al României din afara Uniunii Europene, a apreciat șeful Executivului român.
Secretarul de stat american Antony Blinken a subliniat ca România este un partener foarte apropiat și aliat de încredere al Statelor Unite, iar cooperarea este mai strânsa ca niciodată.
"Suntem recunoscători României pentru ajutorul acordat Ucrainei și pentru cooperarea la Marea Neagră. Țările noastre cooperează îndeaproape și în chestiuni civile, vom colabora foarte strâns și în viitor, iar efectele se vor vedea în progrese ce vor urma", a afirmat Secretarul de stat al SUA.
În ceea ce privește includerea în programul Visa Waiver, premierul Marcel Ciolacu a subliniat că România contează pe sprijinul Congresului SUA în acest sens, iar semnalele de susținere venite din partea unor membri importanți al acestui for sunt în măsură să motiveze România pentru a îndeplini până anul viitor condițiile necesare.
Evocând și perspectiva încheierii războiului din Ucraina, șeful Executivului român a apreciat că România poate juca un rol-cheie în reconstrucția țării vecine, având ca principale atu-uri avantajele securității, proximității, al interconexiunilor maritime, fluviale, feroviare și rutiere - oportunități care pot fi de interes pentru companiile americane care vor dori să se implice în reconstrucția Ucrainei. România va continua să sprijine Ucraina atât timp cât va fi nevoie, a adăugat premierul român, referindu-se inclusiv la procesul de reconstrucție, potrivit comunicatului de presă al Guvernului.
Premierul Marcel Ciolacu se află în vizită de lucru în Statele Unite ale Americii unde are programate întrevederi cu înalți oficiali americani și cu reprezentanți ai unor companii.
Întâlnirea premierului Marcel Ciolacu și secretarul american al Apărării, în a doua zi a vizitei de lucru în SUA
Anterior întrevederii cu secretarul de stat american Antony Blinken, premierul Marcel Ciolacu a fost primit la Pentagon, unde a avut o întrevedere cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.
În cadrul întâlnirii, la care a participat și ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, au fost discutate o serie de probleme bilaterale și regionale, potrivit Departamentul american al Apărării.
Thanks again to Romanian Prime Minister Ciolacu and Defense Minister Tîlvăr for visiting the Pentagon today. We discussed a range of bilateral and regional issues and shared our views on security concerns in the Black Sea. pic.twitter.com/HPdb2sIf1B
— Secretary of Defense Lloyd J. Austin III (@SecDef) December 4, 2023
În cadrul întrevederii de la Pentagon, cei trei lideri au condamnat războiului brutal pe care Rusia a ales să-l poarte împotriva Ucrainei și au promis un sprijinferm poporului ucrainean.
Secretarul Austin a mulțumit României pentru că găzduiește în continuare peste 3.000 de forțe militare americane și aliate în consolidarea descurajării și apărarea Flancului estic al NATO.
Secretarul Austin, premierul Ciolacu și ministrul Tîlvăr au și-au împărtășit opiniile cu privire la preocupările de securitate din Marea Neagră.
„Leadershipul puternic al României în regiunea Mării Negre a fost vital pentru a combate agresiunea crescută a Rusiei“, a mai transmis Lloyd Austin.
„Parteneriatul strategic al celor două țări a continuat să se consolideze pe fondul invaziei neprovocate de către Rusia a Ucrainei”, a spus Austin, adăugând că „România a fost un aliat cheie în cadrul coaliției internaționale unite în apărarea vecinului său”
„După 26 de ani, parteneriatul nu a fost niciodată atât de puternic, mai ales în urma invaziei crude și neprovocate de către Rusia a Ucrainei”, a spus secretarul Apărării.
„România a fost un puternic apărător al Ucrainei, inclusiv prin donații consistente de ajutor militar și participarea lor în contractul de apărare ucrainean”, a spus el.
„Suntem deosebit de recunoscători poporului român pentru că a primit peste 5 milioane de refugiați ucraineni și pentru că a oferit asistență umanitară critică”, a mai transmis secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin, potrivit comunicatului Pentagonului.
De asemenea, șeful Pentagonului a lăudat angajamentul continuu al României de a cheltui peste 2 % din produsul intern brut pentru apărare și investițiile sale în achiziționarea de echipamente militare moderne și interoperabile cu cele ale NATO, potrivit comunicatului transmis de Pentagon.