"Sunt alături de militarii români răniţi astăzi în misiunea din Afganistan, care şi-au pus vieţile în pericol luptând pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Împreună cu ministrul Apărării ne-am asigurat că eroii noştri primesc cele mai bune îngrijiri medicale. Le doresc sănătate, putere şi îi aşteptăm cu bine acasă, alături de familiile şi de camarazii lor. Mulţumesc încă o dată militarilor români pentru dedicarea, profesionalismul şi patriotismul pe care le dovedesc în cadrul misiunilor la care participă alături de aliaţii noştri", transmite premierul Viorica Dăncilă.
Patru militari români aflaţi în misiune - plutonierul Dănuţ Donţu şi caporalii clasa a III-a Cosmin-Cătălin Goleanu, Cristian Gabăr şi Ionel Cristea - au fost răniţi sâmbătă, în jurul orei 10,00 (ora României), în provincia Kandahar, Afganistan.
Militari români, răniți în Afganistan
Klaus Iohannis, mesaj de susținere de la Cotroceni
Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, în urma atacului care a avut loc în Provincia Kandahar, Afganistan, soldat cu rănirea a patru militari români.
„Gândurile mele se îndreaptă astăzi către militarii români răniți în timpul misiunii pe care o desfășoară în Afganistan. Le urez însănătoșire grabnică și multă putere să treacă cu bine peste aceste momente critice. De asemenea, familiilor militarilor noștri le transmit că sunt alături de ele și le asigur că cei dragi primesc cele mai bune îngrijiri medicale. Militarii români dau dovadă întotdeauna de profesionalism, iar dedicarea cu care își desfășoară activitatea în teatrele de operații contribuie la menținerea păcii și securității internaționale”, se arată în mesajul președintelui postat pe site-ul Administrației Prezidențiale.